Moldo Crescendo a pregătit anul acesta o ediție specială, cum nu a mai fost vreodată. Din 26 octombrie până pe 3 noiembrie vom putea audia șapte concerte de muzică clasică, pline de surprize muzicale și nu doar, în Chișinău, Ungheni și Butuceni.
Toți iubitorii de muzică clasică, de toate vârstele, sunt așteptați să fie „ochi și urechi”, deoarece acesta este motto-ul ediției a IX-a, la programul care va fi o încântare atât pentru auz, cât și pentru văz.
Motto-ul festivalului Moldo Crescendo 2024, „Ochi și Urechi”, își are inspirația din expresia românească „a fi atent”, deoarece muzica clasică cere un mușchi al atenției bine antrenat, dar și pentru că la această ediție se pune accent pe cele două simțuri: văzul și auzul. Unele concerte vor include efecte vizuale, iar altele se vor savura cu ochii închiși.
Pentru a aduce muzica creată cu 100-200 de ani în urmă în fața generației reelsurilor de cincisprezece secunde, echipa Moldo Crescendo își perfecționează constant concertele. Acestea devin din ce în ce mai inovatoare, atractive, dar, în același timp, rămân utile și educative. Anul acesta, numărul concertelor a crescut cu 25%, iar Moldo Crescendo și-a propus să adune un public cu aproape 70% mai numeros.
Concertul de deschidere și cel de închidere, la Sala cu Orgă și la Palatul Republicii, vor fi două evenimente mari. La Muzeul Național de Artă va avea loc un concert matinal și, pentru prima oară, Moldo Crescendo va ajunge la Palatul Culturii din Ungheni. Se va cânta deja pentru a treia oară în satul îndrăgit de spectatori, Butuceni. Și alte două concerte vor fi în locații noi: unul în care veți fi legați la ochi și veți asculta muzică cu ochii închiși, la Casa de Cultură a USM, iar în celălalt se vor demonta stereotipurile despre muzica clasică, iar arta vizuală, reprezentată prin proiecții digitale, o va acompania pe cea auditivă la Digital Park.
La această ediție, pentru prima oară, se va interpreta și muzică moldovenească din repertoriul compozitoarei Zlata Tcaci și al marelui violonist și compozitor Boris Dubosarschi. Interpreți care se bucură de numeroase premii și realizări în domeniul muzicii din România, Germania, Austria, Marea Britanie, Slovenia și Portugalia vor veni să cânte la festival.
Bilete sunt disponibile în rețeaua iTicket: https://iticket.md/partner/moldocrescendo
Mai multe detalii pe moldocrescendo.com, dar și pe paginile de socializare Moldo Crescendo: Facebook, Instagram și, mai nou, Tik Tok.