Destine de oameni din stânga Nistrului

De Mariana Nicolaev/ Chișinău / Moldova.ORG / — Oameni ce luptă cu destinul, oameni ce cunosc şi trăiesc zi de zi umilinţă, trădare, fiind înstrăinaţi din ce în ce mai mult de origine.

Aceştia sunt mâna de suflete ce au rămas pe celălalt mal de Nistru pentru a lupta cu urgia lui Smirnov, şi pentru a-şi apăra limba.

Ei, cunosc ce înseamnă patriotism, dar nu au declarat-o niciodată şi nu au pretins la palate şi averi. Este vorba despre profesorii celor 8 instituţii de învăţământ cu predare în limba română din Transnistria, care de 20 de ani încoace se luptă pentru păstrarea valorilor naţionale.

O istorie deosebită, care te atinge până la lacrimi, este povestea Liceului Teoretic „ Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Grigoriopol, directorul căruia este o doamnă cu sufletul mare, dar plin de durere, Eleonora Cercavschi.

Nici nu ştiu cum să vă spun care este adresa acestei instituţii, pe acte o veţi găsi localizată în Grigoriopol, dar fizic, este localizat în clădirea instituţiei de învăţământ din satul Doroţcaia, raionul Dubăsari.

Pentru cei 178 de elevi ai liceului, sunetul la lecţii , răsună abia la ora 13.45 şi sunt nevoiţi zilnic să parcurgă 10-17 km în ambele direcţii.

Doamna Eleonora trăia cu speranţa că această problemă nu va trece neobservată pe lângă conducerea statului, înaintând în acest fel o serie de adresări şi scrisori prin care cerea ajutor. Cu părere de rău acestea au plecat, în rezultatul cărora, a răspuns doar tăcerea.

La întrebarea, ce o mai ţine pe domnă să activeze sub regimul Smirnovist în afară de patriotism, a răspuns promt şi foarte emotiv „ochişorii copiilor”.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.