Diaspora moldoveneacă din Estonia „la sfat” cu diaspora din Norvegia

În perioada 12 – 17 decembrie, reprezentanți ai diasporei moldovenești din Estonia s-au aflat într-o vizită la diaspora moldovenească din Norvegia. Potrivt Biroului pentru diasporă, scopul vizitei a fost realizarea unui schimb de experiență privind modul în care este organizată activitatea diasporei, cum este promovată Republica Moldova în țara de reședință, precum și cunoaşterea condițiilor de integrare a moldovenilor în societatea norvegiană.

Potrivit lui Ion Braga, președintele Asociației moldo-române din Estonia „Casa Mare”, ideea cooperării intre diasporele din Norvegia şi Estonia a apărut în urma participării la Congresul al V-lea al diasporei moldoveneşti la Chișinău, din luna octombrie curent.

Vizita a constituit totodată și o bună oportunitate pentru apropierea dintre diaspore și pentru stabilirea unui dialog eficient în vederea planificării activităților comune. Astfel, în ziua de 15 decembrie, membrii Asociaţiei moldo-române din Estonia „Casa Mare” din oraşul Tallinn și colegii lor din Asociaţia Moldovenilor din Norvegia au sărbătorit împreună Crăciunul, în capitala Norvegiei, Oslo.

În diasporele din Estonia și Norvegia sunt aproximativ 600 și, respectiv, 800 de moldoveni. Activităţile principale ale organizațiilor care reprezintă diasporele date sunt orientate spre promovarea culturii și tradițiilor Moldovei, atragerea investițiilor și stabilirea relațiilor de cooperare între țări.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.