Guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Draguțanu, spune că cei din spatele recentelor atacuri de la Victoriabank au fost implicaţi în acţiuni similare şi la alte instituţii financiare. El s-a referit la compania Volmark și la omul de afaceri Veaceslav Platon.
“În cazul băncii Victoriabank, la judecătoria Comrat, compania Volmark a intrat într-un litigiu cu compania Asito şi au cerut ca instanţa să blocheze dreptul Băncii Naţionale de a aplica legea, ceea ce Judecătoria Comrat a şi făcut. Anul trecut, în luna iunie, Judecatoria Buiucani a luat exact aceeaşi decizie între un grup de acţionari de la Moldova-Agroindbank, dar surpriză, şi atunci acţionar la Moldova-Agroindbank era aceeaşi companie Volmark”, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu, citat de Publika.
Draguțanu s-a întrebat ce a căutat Platon la ședința Comisie parlamentare Economie, buget și finanțe, de acum câteva zile. “Nu înţeleg de ce Platon a venit la şedinţa comisiei, asta doar nu e instanţă de judecată ca să se pronunţe de ce BNM a blocat dreptul de vot a 30% din acţionari Victoriabank. Acesta a venit ca reprezentant juridic al companiei Volmark Trade de la bancă”, a spus Drăguțanu.
Guvernatorul a mai afirmat că aceste atacuri sunt posibile din cauza lacunelor din legislaţie şi corupţiei din justiţie. Anterior, preşedintele băncii Victoriabank, Natalia Politov-Cangaş, declara într-un interviul agenției Infotag că în spatele atacurilor de la Victoriabank stă Veaceslav Platon.