Dreptul copiilor din Transnistria de a învăța în limba română pe agenda UE

Dreptul copiilor din Transnistria de a învăța în limba română a devenit subiect de discuţii în cadrul reuniunii miniștrilor de Externe de tip Gymnich din Cipru. Astfel, în contextul discuțiilor privind problema accesului și a lipsei educației în state afectate de conflict sau în proces de tranziție politică, Ministrul român de Externe, Titus Corlățean, a pledat pentru dreptul copiilor din Transnistria de a învăța în limba română.

Şeful diplomației române a reamintit dificultățile întâmpinate de școlile de grafie latină/limba română din regiunea transnistreana a Republicii Moldova, accentuând lipsa de progrese în reglementarea situației în regiune.

În acelaşi context, ministrul român de Externe s-a referit la importanța menținerii pe agenda UE a dreptului la educație pentru tinerii din regiunea transnistreană și asigurarea accesului acestora la școlile cu predare în limba română, transmite Ministerul român de Externe.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare