În ţara noastră eşti condamnat să rămâi incult din cauza preţurilor exorbitante ale biletelor la spectacole de teatru, concerte sau de preţul cărţilor. Eu sunt bugetar. Sunt angajat la biblioteca „Ştefan cel Mare” , unde nu am un salariu prea grozav. Tocmai de aia, în timpul liber, mai prezint cărţi la radio Moldova sau mai scriu comentarii pentru portalul Moldova.org. Dar nici aşa, foarte multe lucruri nu mi le pot permite. Să zicem, să intru într-o librărie şi să-mi cumpăr cărţi. În librării intru, şi îmi cumpăr cărţi, însă mi le cumpăr pe ţoi. Adică pe datorie. Chiar şi în momentul ăsta când scriu tableta, încă nu mi-am stins datoriile faţă de librărese, pentru cele patru cărţi, pe care mi le-am cumpărat în luna ianuarie.
La premiera spectacolului Hronicul găinarilor de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău am vrut foarte tare să ajung, măcar şi de aceea că sunt prieten şi colaborez de mult cu Petru Hadârcă. Duminică pe la amiază, am mers împreună cu nevastă-mea la casele Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” ca să ne cumpărăm bilete şi am întrebat-o pe casieriţă cât costă un bilet. „Au mai rămas patru bilete de 150 de lei”, mi-a spus frumoasa casieriţă. Am rămas şocat. „Nu se poate!” am exclamat perplexat. „Nu se poate!”. „Iată încă un spectacol la care nu o să putem merge”, i-am zis dezamăgit soţiei mele. „Dar şi mai dezamăgit o să fii dacă nu o să vezi spectacolul”, mi-a zis nevastă-mea şi a scos din portmoneu 300 de lei. Să ştiţi că această sumă reprezintă a zecea parte din salariul meu de bibliotecar.
Cu 300 de lei mai puţin în buzunar, am ieşit de la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, dar cel puţin m-am bucurat că am văzut un spectacol bun. Dar dacă era un spectacol prost, ce-aş fi făcut? Mi-aş fi dat pumni în gură. Şi fără bani, şi fără satisfacţii. Faptul că am văzut un spectacol bun a mai dezamorsat dezamăgirea financiară.
Dezamăgire care a recidivat când am vrut să merg la concertul Holograf-ului şi când am aflat cât costă un bilet. Cel mai ieftin, 400 de lei. Dar cele mai ieftine se vânduseră. Nici nu am mai întrebat cât costă cele mai scumpe, ca să nu-mi răcesc gura degeaba.
Nu, la Holograf nu am mers, din cauza preţurilor exorbitane, deşi aş fi vrut să-l văd pe Dan Bitman. O să-l ascult acasă, la net, m-am consolat dezumflat.
Un lucr nu-l înţeleg, dacă acest concert e finanţat de ICR, de ce nu e subvenţionat şi preţul biletului?
Sunt multe lucruri pe care nu le înţeleg. Cert e că la concertul Holograf-ului nu m-am putut duce, precum nu m-am putut duce la niciun alt concert din cadrul Mărţişor-ului, din aceeaşi cauză.
Ce să fac, dacă sunt sărac. În pielea mea însă sunt sute de mii de chişinăuieni şi milioane de moldoveni scăpătaţi, pentru care cultura a devenit inaccesibilă. Oare chiar nimeni nu se gândeşte că, până la urmă, cultura e destinată (şi) acestor oameni?
