E grozav, să ai 1200 perechi de pantofi!

De Daniela Caraiman/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Când pronunță o femeie cuvântul 1200 perechi de pantofi, atunci în viziunea fiecăreia apare imaginea unei case pline de pantofi, și asta e grozav.

Un pic prea mult parcă, dar când pantofii vin ca o răsplată după ce câştigi un joc de poker cu miză mare, parcă e altfel.

Faceţi cunoștință cu femeia Beth Shak, are 41 de ani și e o bună jucătoare de poker dar și mamă a trei copii.
Ea are 1.200 de perechi de pantofi iar achizițiile a început să le facă din 2004!

În numai 7 ani a acumulat o colecție impresionantă de încălțări, iar dacă facem un calcul simplu vedem că a cheltuit peste 420.000 de dolari numai pe pantofii Louboutin.

În această colecție are 700 de perechi, iar o singură pereche poate costa între 500 și 900 de dolari!

Cea mai scumpă pereche cumpărată de Beth Shak, a fost o pereche de cizme din piele întoarsă, lungi până la nivelul coapsei, pe care a dat 3.500 de dolari, dar spune că le-a purtat doar o dată deoarece nu sunt foarte comode.

Oare această doamnă îşi cumpără câte o pereche de pantofi şi atunci când pierde?

Nu se plânge de cât câştigă jucând poker şi atunci, o jumătate de milion de dolari, cât valorează colecţia ei de pantofi, cred că poate fi considerată, o nimica toată.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.