Într-o perioadă în care crizele economice par să nu mai ia pauză, tot mai mulți antreprenori caută soluții viabile pentru afacerile lor. Economia socială nu mai este doar o alternativă, ci devine o necesitate – un sistem care pune oamenii, comunitățile și sustenabilitatea pe primul loc. În Moldova, acest model prinde rădăcini tot mai puternice, iar evenimente precum Impact Days 2025 îl aduc în prim-plan.
Ce este economia socială, în termeni simpli?
- O formă de economie unde profitul este un mijloc pentru a soluționa o problemă socială sau de mediu;
- Promovează valori precum munca decentă, grija de mediu, incluziunea, echitatea și consolidarea comunităților;
- Include mai mulți actori, precum: cooperative, întreprinderi sociale, întreprinderi c impact și afaceri verzi, ONG-uri cu activități de antreprenoriat social și companiile mari cu responsabilitate social corporativă;
- Pune accent pe colaborare între parteneri și o abordare holistică a problemelor locale;
*Exemplu: o cafenea care oferă locuri de muncă tinerilor din grupuri vulnerabile – nu doar vinde cafea, ci creează oportunități. Vezi istoria primei afaceri sociale din Moldova aici.
De ce contează economia socială acum, în 2025?
- Crizele multiple (economică, energetică, de mediu, războiul din Ucraina, etc.) pun presiune pe afacerile locale;
- Femeile, persoanele marginalizate, persoanele refugiate și alte categorii vulnerabile găsesc mai multe șanse în acest sistem. Ba mai multe, devin parte a economiei contribuind prin achitarea de impozite, generând bunuri și servicii;
- Tot mai multe persoane și mai ales tânăra generație caută locuri de muncă „cu sens”.
*Date: În Europa există aproximativ 2,8 milioane de entități în acest sector, conform datelor din 2021, ceea ce reprezintă circa 10% din toate afacerile din UE. Aproximativ 6,2% din angajații Uniunea Europeană – lucrează pentru întreprinderile din economia socială.
Ce perspective are Moldova acum?
Deși cadrul legal pentru întreprinderile sociale a fost creat, lipsesc sprijinul financiar real, educația antreprenorială și conectarea la piețe extinse. Mulți antreprenori locali deja fac economie socială fără să o numească așa. Este nevoie de un spațiu de învățare și de colaborare – cum este Impact Days.
„Economia socială este răspunsul natural al comunităților la instabilitate. Acolo unde statul și piața clasică eșuează, aceste modele creează soluții viabile.” – Vladimir Ternavschi, director executiv AO EcoVisio
Ce aduce Impact Days 2025 pentru cei interesați de acest model?
- 2 zile de workshop-uri, ateliere și discuții cu experți locali și internaționali din peste 5 țări;
- Vei cunoaște alți antreprenori care fac parte din economia socială a Moldovei;
- Vei găsi soluții sustenabile potrivite pentru afacerea ta în vremuri de criză;
- Vei participa la workshopuri despre: modele de business sustenabile, finanțări și investiții sociale, schimbări legislative, export și multe altele;
Pe 16–17 mai, vino la Impact Days 2025. Descoperă cum poți crește afacerea ta în vremuri incerte.
Mai multe detalii despre ce te așteaptă în program, urmărește pe pagina evenimentului.
***
Impact Days este un business summit european, dedicat Economiei Sociale & Verde, care are loc deja al treilea an în Moldova. Scopul evenimentului este de a crea punți de comunicare și colaborare între oamenii implicați într-un ecosistem, pentru a împărtăși și multiplica practici sustenabile și cu impact în afaceri.
Organizatori: AO EcoVisio, HUB-ul Antreprenorilor Sociali, Platforma pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Social în Moldova
Acest eveniment este finanțat de Uniunea Europeană, prin Impact Europe în cadrul proiectului „Collaborate for Impact”, co-finanțat în cadrul proiectului ”Impact Space” implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu EcoVisio, EBA Moldova și AOPD din resursele financiare oferite de Suedia; de asemenea co-finanțat de IM Swedish Development Partner și EVZ Foundation.