Autor: Constantin Tănase // Timpul
Luni dimineaţă, de Ziua Independenţei, centrul Chişinăului părea ocupat de terorişti – Grădina Publică era „înlănţuită” de cordoane dese de poliţişti, astfel încât nicio pasăre nu putea pătrunde la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, unde urma să depună flori Mincinosul şi curtea sa. Printr-o mică şmecherie am ajuns, totuşi, mai aproape de monument şi, urmărind această camarilă – consilieri prezidenţiali, miniştri, şefi de departamente – am exclamat: Stai, dom’le, păi majoritatea dintre aceştia sunt interfrontiştii care, în 1991, cot la cot cu Smirnov de la Tiraspol, luptau împotriva declarării Independenţei R. Moldova. l În timp ce foştii interfrontişti depuneau garoafe roşii (cumpărate din bani bugetari) la picioarele Voievodului, moldovenii care au luptat pentru Independenţă erau ţinuţi de poliţie la o distanţă „respectabilă” de monument. l În niciunul din discursurile sale publice Mincinosul nu a rostit numele Sărbătorii naţionale „Limba noastră”. Am senzaţia că acesta, când aude Imnul R. Moldova („Limba noastră” de Al. Mateevici) şi când vede, fluturând deasupra sa, „drapelul fascist”, Tricolorul, mâna i se duce, maşinal, spre revolver. Este un caz unic, probabil, în istorie, când un şef de stat ajunge un individ care urăşte patologic simbolurile acestui stat – Limba, Imnul, Drapelul. l Mă uitam la Molojen, Mişin ş.a.m.d., care mergeau ţanţoşi cu garoafe „bugetare” în mâini spre statuia celui mai mare domnitor român şi mă gândeam că aşa ceva se poate întâmpla numai într-o ţară care a pierdut definitiv sentimentul demnităţii. l După ce coloana primăriei Chişinăului a depus flori la monumentul lui Ştefan, văd, cu stupoare, că primarul Dorin Chirtoacă se apropie de cei trei care stăteau la câţiva metri de statuie (Mincinosul, vicespichiriţoaia Postoico şi Vulturul de la Başcalia) şi le întinde mâna. Aceştia, cu mutre împietrite şi oţetite, au dat, cu greaţă, mâna cu el, fără să-l invite să se reţină lângă dânşii. Pomenindu-se în această situaţie penibilă, Chirtoacă face un gest şi mai penibil – se retrage, coboară cu o treaptă mai jos şi se opreşte cam la fundul lui Tarlev. Stupefacţia era generală: să treacă mai bine de două luni de când eşti ales primar şi niciunul din cei trei să nu te felicite, iar tu să te apropii de ei, să le întinzi mâna, să-i feliciţi cu ocazia Zilei Independenţei – fiţi atenţi! – fără să observi şi să fii deranjat de faptul că cei care te-au votat sunt ţinuţi de poliţie departe de monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt e o dovadă de cumplită… rătăcire. l Realizând ce s-a întâmplat, M. Ghimpu se apropie şi el de cei trei, dă mâna cu ei, apoi coboară o treaptă spre Chirtoacă, îl ia la braţ şi-l scoate de acolo. Cred că nu am avut dreptate când îl criticăm pe unchiul M. Ghimpu că prea îşi tutelează nepotul. Se vede că el ştie despre nepotul Dorin ceva ce nu ştim noi. De aceea, nu-l lasă de capul lui, ca să nu facă vreo boroboaţă…
