Autor: Constantin Tănase // Timpul
Dialogul dintre puterea centrală şi noua putere locală a fost dinamitat, imediat după 17 iunie, de chiar şeful statului, Voronin. Acesta, în limbajul său marţial şi grobian, a declarat război noilor aleşi, ameninţându-i cu „represalii” economice şi financiare. Realizând că l-a luat gura pe dinainte, Voronin a încercat să dreagă busuiocul, simulând resemnarea şi „disponibilitatea pentru dialog”. Îl cunoaştem de prea mulţi ani pe Voronin ca să credem că el poate deveni omul dialogului şi al păcii în societate. Voronin va simula dialogul doar pentru… a distruge opoziţia.
Care este rodul „consensului” încheiat de Voronin cu „opoziţia constructivă” pe 4 aprilie 2005? A măcelărit opoziţia „neconstructivă”, a atacat România, a îndepărtat RM de UE şi a apropiat-o şi mai mult de Rusia; anume în această perioadă de „parteneriat dintre putere şi opoziţie” s-au făcut cele mai mari ticăloşenii – au fost distruse posturile municipale mass-media, s-au sistat transmisiunile în direct la televiziune a şedinţelor în plen ale parlamentului ş.a.m.d., ş.a.m.d. – şi toate acestea s-au făcut în numele interesului naţional!
Cu toate acestea, se reaud din nou voci (cunoscute) care vor să ne convingă despre necesitatea „dialogului” şi „cooperării” dintre putere şi opoziţie, nevoie dictată, chipurile, de interesele majore ale R. Moldova – integrarea europeană, rezolvarea diferendului transnistrean ş.a. Refrenul e vechi, l-am mai auzit. Mai aflăm cu stupoare că Voronin ar fi omul care a demonstrat că poate dialoga şi coopera cu opoziţia şi că ar fi în interesul naţional al R. Moldova reluarea cooperării dintre putere şi opoziţie.
În R. Moldova, după 17 iunie, nu mai poate exista „dialog” politic şi „cooperare” între puterea comunistă şi opoziţie. În scurta perioadă de timp ce a mai rămas până la alegerile parlamentare din 2009 de „dialog” şi „cooperare” au nevoie – din nou! – doi oameni: Voronin şi Roşca. Voronin, ca să ungă cu alifii mirositoare cadavrul în putrefacţie al partidului său, iar Roşca pentru a se menţine pe „poziţiile” cucerite pe 4 aprilie 2005, rămânând în continuare şi la putere, şi în „opoziţie constructivă”. Cu certitudine, problema relaţiilor dintre opoziţie şi putere există, dar trebuie pusă altfel, şi anume: e timpul ca opoziţia „constructivă” din parlament să renunţe la „cooperarea” cu puterea şi, împreună cu opoziţia „neconstructivă” să constituie, după modelul consiliilor raionale, o alianţă anticomunistă clară, principială şi intransigentă.
Cei care ne propun altceva sunt ori naivi, ori rău intenţionaţi, pentru că îndemnul la „cooperare” între opoziţie şi putere ar mai putea avea un efect dezastruos pentru opoziţia democratică în perspectiva alegerilor din 2009 – destrămarea alianţelor anticomuniste din raioane. Anume aceasta vrea Voronin.
