Autor: Constantin Tanase
Declaraţiile făcute joi de către preşedintele V. Voronin, cu prilejul inaugurării Terminalului de la Giurgiuleşti – mă refer îndeosebi, la acuzaţiile aduse „ţărilor vecine” – confirmă că avem a face cu un om politic frustrat, înrăit, pus mereu pe harţă, dez-echilibrat, debusolat, încâlcit în propriile slăbiciuni, complexe, erori şi prejudecăţi ideologice.
De ce i-a trebuit lui Voronin ca tocmai acum, în actualul context politic complicat, „să răsfoiască filele istoriei”, să „se uite pe harta Moldovei” şi să constate că pe „la mijlocul secolului mileniului trecut Moldova era o ţară cu mult mai mare decât alte ţări care astăzi sunt în jurul nostru”? (Lăsăm pe seama „erudiţiei” dlui preşedinte această afirmaţie…) De ce pe Voronin tocmai acum l-a copleşit „nostalgia” teritoriilor pierdute, „nostalgie” care miroase a pretenţii teritoriale faţă de Ucraina? Ceva nu e în regulă cu logica preşedintelui Voronin: pe de o parte, el nu recunoaşte Pactul Ribbentrop-Molotov, iar pe de alta – regretă consecinţele acestui pact. Această manifestare demagogică de „patriotism moldovenesc” este contraproductivă. Apropo, teritoriile au fost „ciupite” nu de pe „harta Moldovei”, ci a României!
Totodată, Voronin a reluat atacurile la adresa României, acuzând-o că vrea să ne urce în trenul ei şi să ne ducă în Europa, că ne învaţă ce limbă şi ce istorie avem. Sunt nişte declaraţii iresponsabile, dovadă a unei politici izolaţioniste periculoase. RM nu are un alt aliat strategic decât România, care peste doar două luni va fi membră a UE. Cu toate „nuanţele” existente, un alt aliat „natural” al RM este şi Ucraina. Strânsă între aceste două puteri, RM trebuie să promoveze o politică a dialogului inteligent, dar nu „să se uite pe hartă” şi să fluture din pumni. Prin acest „acces” de naţionalism moldovenesc primitiv, cu accente şovine, şi prin reluarea acuzaţiilor la adresa României, Voronin face jocul Rusiei, deoarece numai Rusiei îi convine o RM fără aliaţi în regiune şi cu ştreangul Transnistriei la gât. Iată, de fapt, cine şi de ce a avut nevoie de „consensul naţional” din 4 aprilie 2005.
Voronin a fost întotdeauna un improvizator în politică – dar a improvizat la indicaţia ruşilor; a făcut o politică externă de culise – dar una care a convenit ruşilor. Parlamentul a aflat, mereu, ultimul despre deciziile luate. Iată de ce, parlamentul – întreg parlamentul, nu numai opoziţia! – are tot temeiul, dar şi obligaţia, să-l invite pe V. Voronin în legislativ ca să-i ceară explicaţii pentru declaraţiile făcute la Giurgiuleşti. Pentru că avem toate motivele să presupunem că el nu s-a dus de capul lui pe malul Dunării ca să fluture din pumni, iar acest gest nu este nicidecum în interesul naţional al R. Moldova. // Timpul
