Pentru a patra zi consecutiv, membrii Comisiei Unificate de Control(CUC) nu au reusit sa ajunga la un compromis in problema privind retinerea de catre postul vamal transnistrean de la Dubasari, a unui atovehicul care urma sa asigure livrarea postei si pensiilor (13 mii USD) locuitorilor satelor din regiunea transnistreana aflate sub jurisdictia R. Moldova.
Nici de aceasta data, delegatia Moldovei nu a primit careva explicatii suplimentare sau viziuni clare din partea delegatiei transnistrene privind solutionarea cazului dat, transmite REPORTER.MD.
Potrivit lui Sergiu Golovaci, membru al CUC din partea Moldovei, „din start, pozitia delegatiei transnistrene nu a fost una constructiva si fara a da careva explicatii suplimentare, fara a propune careva cai de solutionare a acestei probleme, delegatia transnistreana a refuzat sa discute problema data si a aminat sedinta CUC pentru 10 iulie.”
Amintim, ca incidentul s-a produs la 2 iulie, in jurul orei 11.00. Autovehiculul Postei Moldovei, ce urma sa asigure livrarea postei si pensiilor locatarilor satelor din regiunea transnistreana aflate sub jurisdictia R. Moldova, a fost retinut de postul vamal din orasul Dubasari. Desi, au fost date indicatiile de rigoare, autovehiculul si resursele financiare nu au fost nici pana in prezent restituite Postei Moldovei.//REPORTER.MD