O zi calmă fără evenimente majore, dar cu știri numai bune de rubrica Esențial.
💲 Banca Mondială oferă Republicii Moldova 50 milioane de dolari pentru dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ÎMM). Banii vor merge pentru digitalizarea serviciilor guvernamentale pentru întreprinderi, astfel încât antreprenorii să nu piardă timpul și banii pentru procedurile birocratice.
🧪 𝐑𝐞𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚 𝐌𝐨𝐥𝐝𝐨𝐯𝐚 𝐚𝐫 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐚 𝐨𝐛𝐭̦𝐢𝐧𝐞 de la Banca Mondială 𝐝𝐨𝐮𝐚̆ 𝐥𝐚𝐛𝐨𝐫𝐚𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞 𝐦𝐨𝐛𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐦𝐨𝐧𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐚𝐩𝐞𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐚𝐞𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐚𝐭𝐦𝐨𝐬𝐟𝐞𝐫𝐢𝐜. În prezent țara noastră nu deține niciun laborator mobil pentru monitorizarea componentelor de mediu (apă, aer sol).În cazul accidentelor de mediu, specialiștii se deplasează la fața locului pentru colectarea probelor, iar ulterior acestea sunt transportate în laborator și investigate de ingineri.
🔨Fostul deputat transfug, inițial comunist și apoi democrat, Victor Mîndru. va fi judecat pentru îmbogățire ilicită. Potrivit procurorilor, în anii 2014-2017 familia deputatului a obținut venituri legale de 1,78 milioane de lei, în timp ce cheltuielile au fost în acea perioadă de 3,38 milioane de lei.
🥊 „Zbor de fluturi într-un ring de box”. Daria Kozorez din Tiraspol are 21 de ani și are în palmaresul său o medalie de aur la Campionatul European la Box, o medalie de argint la Campionatul Mondial la Box pentru Tineret și alte patru medalii de bronz. Daria va deschide curând o sală modernă de box, după ce a obținut un grant de 15.000 de euro.

⚽De la jucătoare de fotbal la arbitră internațională FIFA. Moldoveanca Svetlana Patraş, de 37 de ani, a început să joace fotbal la sfârșitul anilor 90, când fotbalul nu era considerat un sport pentru femei. La 23 de ani și-a încheiat cariera de jucătoare și a devenit arbitră. Din 2009 Svetlana lucrează în proiectul internațional „CCPA/Open Fun Football Schools Moldova”, unde organizează sesiuni de coaching și festivaluri de fotbal pentru copiii din toată țara.

😥Un băiat de 16 ani din București a fost reținut de polițiști, după ce și-a înjunghiat profesoara de japoneză. Rana a fost superficială, iar profesoara a fost transportată la spital și se află în afara oricărui pericol. Presa scrie că adolescentul ar fi trecut printr-un episod depresiv. Deși mai multe voci publice cer măsuri severe pentru acest caz grav, datele arată că delincvența juvenilă este pe un trend ușor descendent în România în ultimii ani.
😓Poliția israeliană a arestat peste 350 de persoane după ciocnirile în moscheea Al-Aqsa din Ierusalim. Forţele israeliene au intrat în moschee pentru „restabilirea ordinii”. Palestinienii aflați în moschee au ripostat cu focuri de artificii. Din Fâșia Gaza au fost lansate rachete spre teritoriul israelian. Moscheea Al-Aqsa este situată în Ierusalimul de Est, sector palestinian ocupat și anexat de către Israel. Această moschee este construită pe locul numit de evrei Muntele Templului, locul cel mai sacru al iudaismului.
RĂZBOIUL RUSIEI ÎMPOTRIVA UCRAINEI
- SUA vor trimite în Ucraina arme experimentale împotriva dronelor. Este vorba despre „10 sisteme mobile de rachete ghidate cu laser c-UAS”. Armele vor fi trimise în cadrul pachetului de ajutor de 2,6 miliarde dolari acordat Ucrainei.
- Armata Ucrainei antrenează 40 de mii de oameni pentru o contraofensivă. Anunțul despre recrutarea în Gardă Ofensivă a fost făcut de Ministerul Afacerilor Interne în februarie, iar la sfârșitul lunii martie au fost recepționate peste 35.000 de cereri de înscriere în Garda de Ofensivă. Printre voluntari se numără atât foști militari și polițiști, cât și persoane fără experiență de luptă, inclusiv femei.
- Războiul din Ucraina s-ar putea încheia în acest an, spune ministrul Apărării, Oleksiy Reznikov. Potrivit lui, în Ucraina este „un război al resurselor lumii împotriva resurselor rușilor” și că dacă resursele rușilor sunt în scădere, Ucraina este susținută de peste 50 de țări care își doresc deja victoria și investesc în ea.
📸imaginea zilei
Ouă electrificate la Bălți.

🍡la desert
De data aceasta îți propunem să urmărești contul de pe TikTok al unei familii care a adoptat un cocostârc. Familia Boțoc l-au găsit abandonat pe Coco când era pui și au avut grijă de el. L-au învățat să mănânce și să zboare. Acum familia arată filmulețe cu Coco care vine în ospeție.
@dimaveronicabotoc Koko și anul acesta nu a uitat de noi…a sosit acasă-unde mereu este așteptat 😉🤗💖2.03.2023…#аист
Tot astăzi, Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii i-a atenționat pe cei care vor să ajute cocostârcii surprinși de zăpadă să ofere păsărilor pește sau resturi de pește, carne crudă sau alte alimente proteice și nu pâine, produse de patiserie sau alte alimente pe bază de aluat.
Ne auzim mâine cu știri esențiale!