Am așteptat cu sufletul la gură discursul de azi al lui Vladimir Putin, dar ne-am ales cu somnolență și o plictiseală acută, văzută și pe fețele celor din public. Să vedem care sunt știrile cu adevărat esențiale de azi.
🇪🇺 🇲🇩 Relații Moldova – UE. Eurodeputații și parlamentarii Euronest au adoptat azi la Chișinău o rezoluție prin care cer să înceapă negocierile de aderare la UE pentru Moldova și Ucraina până la finalul acestui an. Motivul? Anul viitor au loc alegeri pentru Parlamentul European, iar Moldova trebuie să-și facă temele foarte repede.
La un an de la începutul războiului delegația UE la Chișinău face totalurile ajutorului acordat țării noastre. 59 de milioane de euro pentru criza refugiaților, 150 milioane de euro pentru aplanarea crizei energetice și altele. Vezi totalurile aici.
🛑 România închide Centrul Rus de Cultură de la București, motivând că instituția s-a transformat într-un organ de propagandă al Kremlinului. În trecut Centrul a avut mai multe tentative de a justifica invazia Rusiei în Ucraina și a propagat un discurs anti-occidental.
🏛️ O delegație a Teatrului Dramatic din Mariupol va veni la Chișinău pentru a discuta planul de evacuare a instituției în Moldova. Potrivit secretarului de stat al Ministerului Culturii, Andrei Chistol, cel mai probabil actorii vor fi angajați la „Teatrul Fără Nume”. Ministerul Culturii va suporta toate cheltuielile. Actorii din Mariupol vor lucra și la Academia de Teatru Muzică și Arte Plastice, unde vor avea un program în limba ucraineană.
💙💛 Turnul de Apă și Arcul de Triumf vor fi iluminate în culorile drapelului Ucrainei, pe 23 și 24 februarie. Mai multe elemente în culorile Drapelului de Stat al Ucrainei vor fi în Scuarul Catedralei și pe Aleea Grigore Vieru.
🐧 Zăpada din Antarctica s-a colorat în roz. Potrivit oamenilor de știință din Ucraina, fenomenul numit și „înflorirea” zăpezii are loc sfârșitul verii antarctice și e cauzat de o algă microscopică. Zăpada roz nu e un efect direct al încălzirii globale, dar e legată de aceasta – cu cât mai mult își schimbă culoarea, cu atât mai repede se topește.
🐈O pisică blocată pe acoperiș a fost dată jos azi de salvatori. Trecătorii spun că aceasta mieuna timp de trei zile, dar povestea are final fericit, mai ales atunci când se încheie cu o masă copioasă.
UCRAINA
- 6 persoane au murit și 12 au fost rănite azi în Herson. Forțele ruse bombardează din nou orașul, care a fost eliberat în noiembrie anul trecut. Autoritățile locale spun că au fost aproximativ 20 de explozii.
- Încrederea ucrainenilor în victoria Ucrainei asupra Rusiei a crescut de la 56% la 95%, arată un nou sondaj. Majoritatea (63%) consideră că este nevoie de cel puțin șase luni sau mai mult pentru a câștiga războiul. Principala emoție pe care o trăiesc respondenții atunci când se gândesc la Ucraina este mândria, arată sondajul.
- 1,24 milioane hectare de rezervații naturale au fost afectate din cauza războiului din Ucraina. De asemenea, războiul a afectat 3 milioane hectare de păduri, dintre care 450.000 de hectare se află în zone de război. Poți vedea harta interactivă despre impactul războiului asupra mediului aici.

📸imaginea zilei
Prieteni, azi suntem generoși și avem două imagini ale zilei. Prima e despre faimosul discurs al lui Putin, unde fotografiile au fost mult mai grăitoare decât cuvintele.
Dar vrem să te lăsăm și cu ceva frumos. Artistul Eugeniu Gorean a combinat satul moldovenesc și arta japonezei Yayoi Kusama. Iată ce a ieșit:
🍬la desert
Recomandăm tot ce este mai bun. „All Quiet on the Western Front”, filmul bazat pe romanul lui Erich Maria Remarque, a câștigat șapte premii ale Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA). Îl poți vedea pe Netflix.
Ne auzim mâine, cu știrile esențiale!