Atenția publică se îndreaptă și astăzi spre Turcia și Siria, de unde apar noi imagini devastatoare în urma cutremurelor. Noi, ca de obicei, am selectat cele mai importante noutăți care, după părerea noastră, merită să le citești.
🧑🚒 55 de salvatori, 12 autospeciale și 2 câini de căutare-salvare vor ajunge miercuri din Moldova în Turcia, pentru a acorda ajutor autorităților turce. La o zi după cele două seisme puternice, numărul victimelor din Turcia și Siria a trecut de 5000 de persoane. 5775 de clădiri s-au prăbușit. OMS spune că numărul victimelor ar putea depăși 20.000 în Turcia și Siria. Temperaturile scăzute și drumurile avariate împiedică eforturile de salvare.

❔ De ce a fost atât de devastator cutremurul care a lovit Turcia? În ultimii 10 ani s-au înregistrat doar două seisme de această magnitudine. Cutremurul a avut loc la primele ore ale dimineții, când oamenii se aflau în case și dormeau. Și clădirile din sudul Turciei și Siria sunt mai puțin rezistente, spun experții. Este o regiune în care nu a existat un cutremur major de mai mult de 200 de ani și nu exista un sistem de avertizare sau de pregătire suficient.
🔎 Doar 5 din 28 de judecători au promovat la concursul pentru Consiliul Superior al Magistraturii, a declarat azi Comisia de prevetting. Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, spune că exercițiul de evaluare trebuie continuat cu o viteză mai mare, dar fără a reduce din calitate. Tot în domeniul justiției, Veronica Dragalin, șefa de la Procuratura Anticorupție anunță că 1𝟐 𝐣𝐮𝐝𝐞𝐜ă𝐭𝐨𝐫𝐢, 𝟏𝟓 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐮𝐫𝐨𝐫𝐢 și 𝟐𝟒 𝐚𝐯𝐨𝐜𝐚ț𝐢 sunt acuzați pentru acte de corupție și trafic de influență în instanțele de judecată.
💰 Vladimir Putin le-a permis deputaților să nu publice informații despre veniturile lor în spațiul public. Pe internet vor fi publicate doar informații generalizate, fără date personale. Unul din autorii legii spune că „nu toată lumea vrea să facă acest lucru, pentru că le este lene.”
🐶În multe grădinițe din UTA Găgăuzia copiii pot vedea desene animate dublate în găgăuză. O întreagă echipă de actori, muzicieni, ingineri de sunet și editori au dublat 74 de episoade ale filmelor cu desene animate rusești și 3 desene animate turcești. Episoadele au fost subtitrate în limba română.

🔮„Dacă îți amorțesc mâinile, ai un conflict cu mama”, „pietre la rinichi – trăiești frustrări și emoții drastice față de o persoană”. Acestea sunt explicațiile unor specialiști în psihosomatică care încearcă să rezolve problemele oamenilor pe internet. Desigur, contra unor sume mari de bani. Dar ce înseamnă psihosomatica – știință sau șarlatanie? Ce spun persoanele care au mers la astfel de ședințe, dar experții psihologi? Un material amplu realizat de reporterii de la Moldova.org poate fi citit AICI. Textul este disponibil deocamdată doar pentru patronii Moldova.org.
UCRAINA
Vasili Maliuk a devenit șef al Serviciului de Securitate al Ucrainei, la propunerea președintelui Vladimir Zelenski. Tot azi Parlamentul de la Kyiv l-a numit pe Igor Klimenko ministru al Afacerilor Interne. El a asigurat interimatul funcției după moartea lui Denis Monastîrski în accidentul cu elicopterul prăbușit în luna ianuarie.
Aproape 8 milioane de persoane au fugit din Ucraina de la începutul războiului, a declarat coordonatorul ONU pentru ajutor de urgență, Martin Griffiths. Alte 5,3 milioane sunt strămutate în interior, iar 17,6 milioane de oameni, sau aproape 40% din populația Ucrainei, au nevoie de asistență umanitară.
Polițiștii de frontieră au doborât un avion de atac rusesc Su-25 deasupra orașului Bahmut. Avionul a luat foc și s-a prăbușit dintr-o lovitură de rachetă, soarta pilotului este necunoscută.
📸 imaginea zilei
Pâine fără gluten am mai văzut, dar atât de frumoasă încă nu. E dezvoltată de cercetătorii de la UTM și îmbogățită cu spanac și soc negru 😋

🍫 la desert
Dacă încă nu ai planuri pentru joi, 9 februarie, trebuie să ajungi la Sala cu Orgă, la evenimentul „Vreau să cânt acasă”. Îl vei cunoaște pe Cristian Spătaru, născut la Chișinău, dar câștigător al mai multor premii internaționale. Programul concertului include de la baroc și clasicism (Bach, Haydn, Mozart), la romantism și muzica modernă (Schubert și Stravinsky).

Ne auzim mâine, cu știrile esențiale!