De Larisa Muntean/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Recent a fost aprobată prin Hotărârea Parlamentului, Strategia Naţională Anticorupţie pentru perioada 2011-2015.
Necesitatea elaborării unei noi Strategii Naţionale Anticorupţie (SNA) a fost determinată de desfăşurarea unei misiuni de evaluare din partea experţilor europeni şi autohtoni a implementării precedentei strategii, precum şi a planurilor de acţiuni prin care aceasta a fost realizată.
Proiectul Strategiei Naționale Anticorupție a fost elaborat de către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, împreună cu experţi, având la bază obligaţiile Republicii Moldova ce reies din convenţiile internaţionale în domeniul anticorupţiei, ratificate de către Republica Moldova, şi anume: Convenţia ONU împotriva corupţiei (ratificată de Moldova în anul 2007), Convenţiile Consiliului Europei civilă şi penală cu privire la corupţie (ratificate de Moldova în anul 2003).
La elaborarea noii Strategii s-a ţinut cont şi de recomandările Grupului de State ale Consiliului Europei contra Corupţiei (GRECO), care până în prezent a dat aprecieri sistemului anticorupţie a Republicii Moldova în cadrul a 3 cicluri de evaluare. Îndeplinirea recomandărilor GRECO a fost inclusă în toate planurile de acţiuni UE-RM începând cu anul 2005 şi constituie şi în prezent una din obligaţiile asumate de către Republica Moldova în cadrul Dialogului UE-RM privind liberalizarea regimului de vize.
Menţionăm că proiectul iniţial al Strategiei Naţionale Anticorupţie pentru anii 2011-2015 a fost supus consultărilor publice, la care au participat experţii internaţionali şi societatea civilă.
Strategia va fi pusă în aplicare prin intermediul planurilor de acţiuni, iar costurile implementării acestora se vor încadra în alocaţiile destinate autorităţilor publice finanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele unităţilor administrativ-teritoriale şi asistenţa externă de care vor beneficia autorităţile publice pentru implementarea unor proiecte concrete.