Visul lui Eugen Doga de a-şi prezenta creaţiile muzicale la Ateneul Român se va implini pe 31 mai.
Sâmbătă, la ora 19.00, marele compozitor va susţine un spectacol muzical, intitulat "Oglinda clipelor", in cea mai importantă sală de concerte din Bucureşti. Evenimentul va avea loc cu prilejul jubileului de 90 de ani de la Unire. Maestrul va fi acompaniat de orchestra şi ansamblul vocal al Companiei "Teleradio–Moldova", dirijor şi conducător artistic Gheorghe Mustea, precum şi de orchestra Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti.
La concertul extraordinar din incinta Ateneului Român vor fi prezenţi colegi şi prieteni din R. Moldova ai compozitorului şi desigur, soţia Natalia, fiica Viorica şi nepoţelul Dominic, care se pregăteşte să-i dăruiască bunicului un enorm buchet de flori.
Tot săptămâna aceasta, joi, 29 mai, la emisiunea "Povestiri de noapte" va fi lansat in premieră videoclipul piesei "Şatra in asfinţit", melodia de generic a telenovelei "Inimă de ţigan" pe care MediaPro Pictures o produce pentru postul "Acasă". Piesa "Şatra in asfinţit" e compusă de Eugen Doga şi este remixată de Loredana Groza, pe versuri de Florin Busuioc. "Am luat cântecele lui Eugen Doga din filmul "Şatra", le-am remixat intr-o formulă contemporană, am pus un pasaj de rap, orchestraţia este foarte groovy şi dansabilă", afirmă Loredana, incântată de muzica maestrului Doga.
Eugen Doga face parte din cele o sută de personalităţi ale lumii declarate in anul 2000 – Om al Mileniului. Are o operă bogată, apreciată pe plan internaţional, a practicat diferite genuri de muzică, de la cea academică, la muzica de film şi de estradă. A realizat coloana sonoră a 200 de filme, dintre care cele maci cunoscute sunt "Şatra", "Lăutarii", "Dulcea şi tandra mea fiară" (valsul cu aceeaşi denumire a fost inclus in fondul UNESCO de capodopere ale secolului XX). Alături de compozitorul român George Enescu, Doga este inclus in prestigioasa antologie "Compozitorii secolului XX" (Irina Nechit). //www.ziar.jurnal.md