"Europa nu trebuie redusă doar la Schengen şi la moneda unică euro", a declarat Jacques Myard, unul dintre cei mai activi deputaţi din parlamentul de la Paris, într-un interviu pentru RFI România.
Membru al partidului conservator de guvernământ UMP, Myard şi-a creat în interiorul acestei mişcări o grupare aparte denumită "Dreapta populară". Formată din circa 50 de aleşi, această grupare este clasată foarte la dreapta eşichierului politic, nu departe de ideile Frontului Naţional, partidul extremei drepte, spun unii analişti.
Jacques Myard este un adversar declarat al actualei construcţii europene, este împotriva monedei unice dar a fost unul dintre principalii susţinători ai aderării României la Uniunea Europeană. Între timp însă, deputatul francez şi-a schimbat opiniile şi astăzi este unul dintre cei mai înverşunaţi militanţi ai amânării aderării României la spaţiul Schengen, aminteşte RFI.
Întrebat de postul de radio ce l-a făcut să-şi schimbe părerea atât de radical, Myard a răspuns: "Cred că Europa nu trebuie redusă doar la Schengen şi la moneda unică euro. Ar fi o greşeală dacă am gândi astfel. Rămân însă un ferm partizan al locului României în Uniunea europeană. În 2007 când am sprijinit aderarea ţării la UE, era o necesitate", a declarat el. "E adevărat că ne puneam si atunci o serie de întrebări legate de corupţie sau de nivelul economic al României. Eu am spus însă dintotdeauna că nu e grav şi că din punct de vedere politic, România face parte din echilibrul european. Ţara este, de exemplu, o punte spre Turcia. În privinţa Schengen, poziţia mea rămâne însă neschimbată", a reamintit el.
Myard consideră că "Tratatul Schengen nu este pus la punct, Schengen este în realitate o utopie".