Europa pregăteşte taxarea băncilor

De Susanne Henn, Cristian Ştefănescu, Ovidiu Suciu

Summitul european de la Bruxelles a avut în centrul atenţiei politicile economice şi stabilirea unei agende comune în perspectiva apropiatelor întâlniri la vârf G8 şi G20. Estonia a fost admisă în zona euro, urmând să devină membru, de facto, la începutul lui 2011, iar Islanda a lansat negocierile de aderare la Uniune.

Cele trei crize succesive – a băncilor, a datoriilor şi a monedei unice – sunt lecţii pe care şefii de stat şi guvern din Uniunea Europeană încearcă să demonstreze că şi le-au însuşit. E nevoie de o coordonare funcţională a celor 27, iar pactul de stabilitate, ca şi cel de dezvoltare, au nevoie de rigoare.

Băncilor li se va întocmi un registru legislativ prin care să fie puse în situaţia de a-şi plăti singure oalele sparte. Şi, a asigurat preşedintele Consiliului Uniunii, Herman Van Rompuy, dacă subiectul nu va fi îmbrăţişat dincolo de graniţele comunitare, cel puţin în Europa se va lucra în aşa fel încât toate costurile crizelor să fie corect şi echitabil achitate.

Subiectul "guvern economic" a revenit în discuţie. O astfel de coordonare întărită ar putea diminua riscul unor eventuale rupturi în sânul Uniunii, crede cancelarul federal Angela Merkel: "Ne-a fost limpede, tuturor, că acest demers trebuie susţinut de toţi cei 27 de membri şi realizat".

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy intenţionase, de fapt, să atragă, într-o primă fază, un grup de 16 state într-un secretariat comun, cu sediul, desigur, la Paris – fără succes.
Şi, cu toate acestea, e limpede că, în cazul în care se doreşte reuşita proiectului comunitar, se impune un control mai riguros al bugetelor naţionale din partea Uniunii – iar aceasta înseamnă că, înainte de a fi votate în Parlamentul fiecărei ţări în parte, bugete ar urma să fie discutate la nivel european.

Şi tot pentru securitatea comună financiară se are în vedere introducerea unui test de stres pentru bănci, un examen din care să reiasă în ce măsură poate rezista o instituţie financiară unor evoluţii conjuncturale negative sau unor situaţii de criză.

"Este", a comentat cancelarul federal Angela Merkel, "un pas foarte important către o transparenţă a pieţelor – şi m-am bucurat de modul în care au răspuns toate statele Uniunii".

În acelaşi context financiar, dar privit prin perspectiva apropiatelor summit-uri G8 şi G20, de la sfârşitul lunii: europenii merg la Toronto decişi să obţină impunerea unui impozit pe tranzacţiile financiare.

Şi, a asigurat din nou Rompuy, dacă lucrurile nu se vor impune pe plan internaţional, rămâne ca Europa, singură, să-şi ia măsurile de precauţie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare