Conservatorii din cadrul Partidului Popular European (PPE) se clasează pe primul loc după alegerile europene, duminică, cu 212 mandate în viitorul Parlament European (PE), fiind urmaţi de socialişti (185), iar eurofobii ar putea obţine în total 140, potrivit unei noi estimări a PE, relatează AFP.
Candidatul conservatorilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene (CE), luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a revendicat duminică victoria taberei sale în alegerile europene, pe contul de Twitter.
El s-a declarat dispus să se alieze cu socialiștii și cu alte forțe politice din noul Parlament European pentru a avea sprijinul acestora și a obține postul de șef al executivului european, informează EFE.
La rândul său, actualul preşedinte al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a îndemnat luni forţele europene să se “reunească”, după ascensiunea eurofobilor în alegerile europene.
El a considerat “foarte important” faptul că forţele politice “reprezentate în cadrul Comisiei”, şi anume conservatorii, socialiştii şi liberalii, “au câştigat din nou, la nivel global”, adăugând, citat într-un comunicat, că o “majoritate solidă este posibilă”.
Presa europeană era luni sub şocul “seismului politic” pe care îl reprezintă ascensiunea partidelor eurofobe la alegerile europene şi în special cea a Frontului Naţional, devenit “primul partid din Franţa”.