Experimente la Novak Winery. Cum creativitatea dezvoltă afacerea și o adaptează la încălzirea globală 

Entuziasmat, Andrei Novac deschide pe rând robinetul din fiecare vas în care se păstrează vinul. „Acesta este un experiment. O să fie bombă pe piață”, spune vinificatorul de 38 de ani și trece la următorul vin. Dintr-un alt robinet al unui vas de inox curge spumantul „Floricica”, pe care îl scoate pe piață în următoarele săptămâni. Andrei crede că acest vin o să aibă succes. Spune că consumatorii au îndrăgit vinul din strugurii autohtoni „Floricica”, iar tendințele spun că se bea mai mult vin spumant.  

Novak Winery se află în satul Tartaul, Cantemir și are plantații de viță de vie atât în sat, cât și în Găgăuzia. Andrei Novac, vinificatorul și proprietarul, a lansat primul vin în 2017 – „Alb de Onițcani”, un vin care i-a adus o medalie de aur și l-a încurajat să continue „experimentele”, așa cum îi place să zică, și să valorifice soiurile autohtone de struguri.  

De exemplu, unul dintre vinurile vedetă este „Novak Red Blend #2” – o combinație dintre Saperavi, Merlot, Cabernet Sauvignon și soiul autohton Fetească Neagră. Acest cupaj a ajuns în topul celor mai bune 50 de vinuri în Canada, în 2020.  

Interesul consumatorilor față de vinul spumant 

Vinificatorul Novak Winery a descoperit anul trecut interesul consumatorilor față de vinul spumant. Planifica pentru anul 2024 să producă în jur de 80 de mii de sticle de vin, însă și-a regândit decizia. Va produce aproximativ jumătate din acest vin și se va orienta spre spumant. După ce au gustat din succesul „Novak 4 Soiuri Alb Brut” făcut din Pinot Gris, Pinot Noir, Chardonnay și Rkatsiteli, urmează să lanseze curând un alt vin spumant din Fetească Neagră făcută după metoda vinului alb. „Acum are culoarea de roz pal și ne gândim dacă să urmăm tehnologia Blanc de Noir sau să-l facem totuși rozé”, spune Novac. 

Vinăria produce în jur de 50 de tipuri de vin și exportă în 18 țări. Printre acestea se numără Brazilia, Japonia, țările europene. Echipa planifică să ajungă în țări precum Kazahstan, Uzbekistan și altele. „Noi am vrea să reducem numărul, însă piețele de desfacere nu ne lasă. Fiecare țară preferă un anumit tip de vin”, explică vinificatorul. Novak Winery a strâns peste 140 de medalii de aur, argint și bronz în ultimii șase ani.   

Adaptarea la încălzirea globală 

Andrei Novac povestește că îi place să experimenteze cu struguri din diferite regiuni ale țării. „Acum avem 2,5 hectare în zona centrală. Vrem să cumpărăm zece hectare de pământ în raionul Hîncești. Am lucrat cu Pinot Noir din zona Sorocii, aciditatea și prospețimea ei ne-au ajutat foarte mult la vinurile spumante”, spune Novac. „Vrem să cumpărăm struguri din diferite raioane, să vedem ce iese din asta.” 

De asemenea, unul dintre motivele pentru care Novac combină strugurii din diferite regiuni ale țării este adaptarea la încălzirea globală. Acesta a observat că ceea ce se întâmplă astăzi în zona centrală a țării a fost 10-15 ani în urmă în Comrat, din punct de vedere al condițiilor climaterice. „Adică la noi strugurii roșii nu ajung la maturitate. Noi vedem că zaharurile ajung la 25%, sâmburii sunt încă verzi. În zona centrală, când zaharurile ajung la aceeași cifră, sâmburii sunt copți și există maturitate fenolică”, explică Novac. Totuși, Novac este interesat să combine vinuri din mai multe zone ale țării. De la sud are corpul vinului, iar în zona centrală găsește aroma și gustul de pomușoare, de exemplu, dacă este vorba de strugurii roșii. „Dacă le asamblezi corect, eu cred că o să iasă un produs cool”, spune bărbatul. 

Dezvoltarea strugurilor depinde de cât de puternică este seceta. „De la Vulcănești până la Comrat, natura suferă mult. Noi avem niște hectare în satul Piatra Albă, Ialoveni și am calculat șase ploi în trei luni, pe parcursul verii. La Cantemir nu am avut niciuna. Și asta influențează la roadă, la costul produsului”, explică Novac. Tot din cauza secetei, strugurii de Fetească Neagră au început procesul invers. „Am verificat zaharurile, aciditatea și era ok. Peste trei zile am văzut cum strugurii s-au veștejit pe butuc. Planta, din cauza lipsei de umiditate, a început să își scoată sucul din bobițe.” Vinificatorul a reușit, totuși, să valorifice recolta și a făcut un vin cu gust de cafea. 

În paralel, Andrei Novac se gândește și la o soluție de lungă durată – planifică să facă lacuri de acumulare pentru a iriga viile, ca strugurii să nu se mai ofilească și să ajungă la maturitate. 


Elaborarea acestei publicații a fost posibilă datorită ajutorului poporului american oferit prin intermediul Agenției SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția USAID sau a Guvernului SUA.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.