Explozie la Istanbul, soldată cu 15 răniţi

Cincisprezece persoane au fost rănite marţi, la Istanbul, după ce o bombă a explodat la trecerea unui vehicul al poliţiei, informează Anadolu.

Deflagraţia a avut loc în timp ce vehiculul poliţiei trecea pe lângă un spital din cartierul Kucukcekmece, în partea occidentală a metropolei turce. Printre răniţi figurează poliţişti şi trecători.

Răniţii au fost transportaţi de urgenţă la spital. Atacul nu a fost deocamdată revendicat.

Acest atentat intervine în timp ce la Istanbul are loc marţi Conferinţa de cooperare şi sporire a măsurilor de încredere în Asia, consacrată securităţii regionale şi la care participă aproximatv 40 de şefi de stat şi de guvern, între care premierul rus Vladimir Putin, preşedinţii iranian, sirian, afgan, palestinian.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.