Fără verde la semafoare

De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Poliția rutieră a deconectat semafoarele cu verde intermitent la dreapta, instalate la intersecțiile din Chișinău.

Dispozitivele au fost deconectate de către Direcția Poliției Rutiere, care vrea să instaleze indicatoare cu săgeată verde la dreapta, deoarece actualele aparate nu sunt ajustate la regulamentul circulației rutiere.

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a cerut reconectarea semafoarelor și a expediat un demers căte Direcția Poliției Rutiere.

„Dispozitivele luminoase trebuie repuse în funcțiune, oricum legislația va fi modificată. Păcat că după ce au fost instalate și testate, trebuie să revenim la situația anterioară”, a remarcat primarul general.

Reamintim că semafoarele cu verde intermitent au fost instalete în luna iulie pe o perioadă nedeterminată, pentru a fluidiza traficul rutier, presupunând că șoferul poate vira la dreapta chiar dacă semaforul principal indică culoarea roșie.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.