Relaţiile cu Federaţia Rusă sunt strategice pentru Republica Moldova, Rusia rămânând unul din pricipalii parteneri comerciali ai ţării, a declarat Premierul Vlad Filat în cadrul unui interviu oferit pentru agenţia de presă rusă Itar-Tass înaite de vizita sa la Moscova. „Sper că vizita dată va fi una de progres în ceea ce priveşte cooperarea economică între statele noastre”, a menţionat Vlad Filat.
Potrivit acestuia, cooperarea economică, domeniul umanitar, cooperarea în cadrul CSI şi UE, reglementarea conflictului transnistrean, cooperarea în domeniul energeticii, dar şi, în special, acordul privind migraţia forţei de muncă vor fi principalele subiecte care urmează a fi discutate cu premierul rus Dmitri Medvedev.
„Ne dorim ca drepturile cetăţenilor noştri care lucrează în Rusia să fie respectate. În timpul apropiat urmează să fie semnat un acord interguvernamental privind migraţia – suntem aproape de finisarea tuturor procedurilor în acest sens”, a specificat Filat.
De asemenea, şeful Guvernului a specificat că Moldova este interesată în extinderea exportului producţiei vinicole, a legumelor, a cărnii şi a altor produse. „Invităm ruşii să investească în agricultură, energetică şi în alte domenii. Există un mare potenţial de cooperare în domeniul inovaţional”, a menţionat Filat, specificând că „guvernul nostru nu va da nicioadată promisiuni goale investitorilor ruşi, aşa cum s-a întâmplat înainte”.
Referindu-se la relaţiile dintre Moldova şi UE, Premierul a menţionat că Moldova este un stat european şi că guvernul va face tot posibilul pentru a obţine un regim liberalizat de vize cu ţările UE. „În acelaşi timp ne îndreptăm spre est – în cel mai apropiat timp urmează a fi ratificat în Parlament acordul privind zona de liber schimb în cadrul CSI”, a declarat Filat.
De asemenea, în cadrul vizitei sale la Moscova, Premierul Filat urmează să discute cu omologul său rus preţurile la gaz, dar şi întrebarea privind datoria regiunii transnistrene în acest sens.