De Irina Gherasimov/ Chişinǎu / Moldova.ORG/ — Premierul Vlad Filat a anunţat că se va întâlni săptămâna viitoare cu cancelarul Germaniei Anghela Merkel. Premierul a făcut anunţul respectiv în cadrul deschiderii unei fabrici germane de construcţie a componentelor pentru interiorul automobilelor în zona economică liberă de la Bălţi.
“În cadrul întâlnirii mele cu Anghela Merkel, preconizată pentru data de 19 mai vom trece în revistă evoluţia Republicii Moldova de la ultima noastră întâlnire până în prezent şi cred că în urma acesteia vom obţine o dinamizare a acestui proces”, a ţinut să sublinieze Prim-Ministrul Vladimir Filat.
Menţionăm că firma germană „Draexlmaier” a deschis la Bălţi o unitate de producţie, investind în aceastǎ afacere patru milioane de euro şi deschizând peste două mii de locuri de muncă. Premierul Filat a spus că a discutat despre acest proiect cu Angela Merkel la întâlnirea avută cu un an în urmă.
„Mă bucur că deschiderea unei noi fabrici de către compania „Draexlmaier" are loc după un an de la întrevederea mea cu Cancelarul german Anghela Merkel, în cadrul căreia am discutat şi despre acest proiect", a spus Vlad Filat. Acesta a mai adăugat că înţelegerile, la care s-a convenit atunci, au fost fructificate şi şi-a exprimat speranţa că la următoarea sa întîlnire cu Angela Merkel, care va avea loc pe 19 mai curent, va discuta despre noi investiţii germane în ţara noastră.