Obiectivul Guvernului de la Chişinău este finalizarea negocierilor asupra Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA) cu UE în toamna anului 2013, cînd va avea loc următorul summit al Parteneriatului Estic, a menţionat Premierul Vlad Filat în cadrul întrevederii cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Comisarul European pentru Industrie şî Antreprenoriat Antonio Tajani.
„Luând în consideraţie prevederile deja negociate ale Acordului de Asociere, precum şi nivelul avansat al cooperării Republicii Moldova cu Uniunea Europeană în cadrul Parteneriatului Estic, Guvernul RM este interesat de lansarea unui dialog în domeniul politicilor industriale şi de antreprenoriat, inclusiv sub aspectul dezvoltării unei politici industriale inovaţionale şi eficiente, experienţa UE fiind mai mult decât valoroasă în acest sens”, afirmă Filat.
O altă direcţie importantă de dezvoltare pentru RM, potrivit şefului Guvernului, ar fi crearea şi dezvoltarea parcurilor industriale care ar servi la stimularea investiţiilor şi reabilitarea dezvoltării sectorului industrial pe întreg teritoriul ţării.
Comisarul Antonio Tajani şi-a exprimat aprecierea faţă de eforturile pe care le depune Republica Moldova pe calea integrării europene. Acesta a menţionat că este dispus să ajute Republica Moldova să avanseze în ceea ce priveşte apropierea de standardele europene în sectorul ÎMM-urilor şi cel industrial.
Urmare a discuţiilor avute, Premierul Vlad Filat şi Antonio Tajani au convenit ca, până la finele anului curent, să fie elaborate şi semnate acordurile între RM şi UE în domeniul turismului şi domeniul ÎMM-urilor.