Filat riscă 15 ani de închisoare pentru “cadouri” de la Șor

Dosarul deschis pe numele liderului PLDM, Vlad Filat, a fost trimis în instanța de judecată. Declarația a fost făcută de Adriana Bețișor, procurorul ce anchetează cazul, în cadrul unui briefing de presă.

Potrivit procurorilor, Filat riscă o pedeapsă pentru “corupere pasivă” de la 7 până la 15 ani de închisoare și amendă în valoare de 8 mii până la 10 mii unități contravenționale, iar pentru trafic de influență riscă de la 3 la 7 ani în închisoare și 4 mii până la 8 mii unități convenționale amendă.

“O parte din aceste bunuri care au format acuzarea expediată în instanță a fost recunoscută de către învinuit că au fost primite de către el, însă nu ca obiect al remunerației ilicite dar ca cadouri”, a declarat Bețișor.

“Tot ce a fost expus în acest dosar a fost recunosct de învinuit, însă acesta a declarat că toți banii dar și obiectele primite au fost cadouri”, a precizat procurorul.

Amintim că deputatul Vlad Filat a fost reținut de către CNA după ce parlamentul i-a ridicat imunitatea.

[privesc-eu id=”65008″]

Student, jurnalist. Mai multe detalii la nicu.md.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.