Premierul Vlad Filat va fi audiat în dosarul intentat şefului de la FISC, Nicolae Vicol. Despre aceasta a anunţat cu puţin timp în urmă directorul Centrului Naţional Anticorupţie Viorel Chetraru, în cadrul unei conferinţe de presă.
"În cadrul acestui dosar urmează să fie interogate persoane cu funcţii foarte înalte în stat- deputaţi, membri ai guvernului, primul ministru, dar şi alte persoane fără funcţii înalte", a anunţat azi directorul CNA.
Potrivit lui Chetraru, "corupţia nu are culaore politică". "Corupţia este acolo unde este putere. De obicei de la cei care se află la guvernare, şi nu de opoziţie", a menţionat acesta la conferinţă.
Totodată, şeful CNA a ţinut să reitereze faptul că ieşirea instituţiei de sub control guvernamental a facilitat iniţierea şi desfăşurarea anchetelor. "Este practic imposibil să faci control unor instituţii guvernamentale fiind sub controlul guvernului. De aceea am decis ieşirea de sub control guvernamental. Închipuiţi-vă cum am fi demarat anchetă dacă am fi fost sub control?", s-a întrebat Chetraru.
Cât priveşte presiunile asupra CNA, Chetraru a menţionat că nu se va lăsa intimidat, "indiferent de natura acestora, iar cei care vor fi depistaţi că fac presiuni vor fi pedesiţi". "Sunt pregătit să fac faţă atacurilor, indiferent cât de murdare vor fi acestea", a conchis acesta.