Flash-mob: tinerii contra propagandei comuniste

Astăzi, 15 mai, orele 12.00, lângă monumentul Ştefan cel Mare şi Sfânt din Chişinău, 35 de tineri cu atitudine civică au participat în cadrul unei acţiuni inedite. Tinerii au umflat sute de bule de săpun, prin care au încercat să atragă atenţia opiniei publice referitor la faptul că promisiunile guvernării comuniste din cadrul Anul tineretului reprezinte doar vorbe goale, asemeni “bulelor de săpun”. “La patru luni şi jumătate de la lansarea Anului tineretului, autorităţile nu au realizat nicio acţiunile vizibilă, care ar îmbunătăţi condiţiile de trai ale tinerilor. Astfel, considerăm că decretarea anului 2008 – drept an al tineretului reprezintă o încercare nereuşită a guvernării comuniste de a colecta voturile tinerilor pe bani publici”, a declarat Tudor Darie, iniţiatorul flash-mobului.
“Decretarea anului 2008 drept An al tineretului în R. Moldova de către preşedintele Vladimir Voronin la 26 decembrie 2007 a generat speranţa că situaţia tinerilor din R. Moldova se va ameliora, iar tinerii vor deveni o prioritate reală a politicilor guvernamentale”, se menţionează în declaraţia participanţilor la flash-mob.

“Cu părere de rău, ajungem să concluzionăm că speranţele noastre au fost în zadar. Cu excepţia festivităţii de lansare şi a unor concerte pentru tinerii militari, susţinute de ochestra prezidenţială, la aproape cinci luni de la lansare nu a fost realizată nicio acţiune vizibilă destinată îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale tinerilor”, se mai precizează în declaraţia citată.

“Considerăm că decretarea anului 2008 – drept an al tineretului reprezintă o încercare nereuşită a guvernării comuniste de a colecta voturile tinerilor pe bani publici. Cerem Guvernului să renunţe la activităţile populiste şi să implementeze politici, care ar îmbunătăţi condiţiile de viaţă şi dezvoltare a tinerilor”, a declarat Tudor Darie, iniţiatorul flash-mobului.

În cadrul acţiunii au participat tineri angajaţi în diverse întreprinderi, studenţi şi un grup de tineri de la Partidul Liberal. “Ceea ce ne-a unit a fost poziţia noastră civică comună şi nu apartenenţa la diferite partide”, au subliniat participanţii.

Solicitat de UNIMEDIA, Sergiu Boghean, preşedintele Organizaţiei de tineret a PL, a declarat: “Pe noi ne deranjează faptul că guvernarea a decretat anul 2008 ca anul tineretului în mod populist. Din păcate, nu se observă acţiuni concrete. Totuşi, consider că dacă anul 2008 este deja Anul tineretului, atunci tineretul trebuie să se solidarizeze pentru a schimba situaţia în ţară, este anul când ei pot să-şi schimbe viaţa lor, aducând la putere o guvernare democratică. Astfel, după ce vom crea condiţii de viaţă normale şi locuri de muncă bine plătite, se vor întoarce şi tinerii de peste hotare ca să muncească în ţară”.

Dumitru Ciorici, unul dintre iniţiatorii acţiunii, a menţionat: “Nu toţi ştiu că anul tineretului este utilizat în scopuri politice. Ca dovadă serveşte inacţiunea guvernanţilor. Am venit aici pentru a-mi exprima dezacordul cu privire la modul în care este "gestionat" acest an al tineretului şi totodată pentru a atenţiona opinia publică despre declaraţiile fără valoare ale celor care pretind că vor binele tinerilor.”

Un alt participant la flash-mob, Paul Hodorogea, a declarat că a venit la flash pentru “a fi în compania unor oameni interesanţi şi cu scopul de a lupta pentru cauza respectivă. Cred că se merită. Este foarte important să arătăm celorlalţi că autorităţile nu fac nimic, asemeni acestor balonaşe de săpun”.

UNIMEDIA precizează că flash-mob este o acţiune spontană de protest, care presupune că un grup de tineri, care se organizează prin internet, se întâlnesc într-un loc stabilit din timp, întreprind o serie de acţiuni stranii, apoi dispar pe neaşteptate. În acest mod, flash-mobul transmite persoanelor din jur un anumit mesaj.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.