FMI va examina decizia de aprobare a Programului pentru R. Moldova în a doua jumătate a lunii octombrie

Conducerea FMI și Consiliul Executiv al acestuia vor examina decizia privind aprobarea Programului pentru Republica Moldova la ședința board-ului FMI, care va avea loc în a doua jumătate a lunii octombrie, se arată într-un comunicat al Parlamentului, dat publicității după ce președintele Parlamentului, Andrian Candu a participat la Wasgington, la reuniunea anuala a FMI și Băncii Mondiale.

Până atunci, autoritățile trebuie să implementeze integral setul de acțiuni prioritare, iar legislația adoptată – să intre în vigoare. Aprobarea Programului cu FMI ar însemna circa 25 de milioane dolari SUA din partea FMI ca primă tranșă, 45 de milioane de dolari de la Banca Mondială și circa 55 de milioane de euro de la Uniunea Europeană.

Oficialii FMI și Băncii Mondiale au menționat că decizia autorităților Republicii Moldova de a avea un Program cu FMI ar aduce beneficii țării în realizarea reformelor structurale vitale și ar oferi acces la finanțare externă, un sprijin important al reformelor.

Programul ar fi la cota Moldovei la FMI de 75%, ceea ce constituie 129 milioane DST sau circa 179 milioane dolari SUA. Noul Program de țară va fi focusat pe politici de asigurare a stabilității macroeconomice și financiare, accentul fiind pus pe reformele structurale pentru dezvoltare economică, îmbunătățirea mediului de afaceri și atragerea investițiilor strategice.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare