Focşa nu s-a prezentat nici azi la CNA. Dosarul a fost transmis la Procuratură

Ministrul Culturii, Boris Focşa, nu s-a prezentat iarăşi la audieri la CNA. Despre aceasta a comunicat şeful direcţiei urmărire penală a CNA, Bogdan Zumbreanu.

El a precizat că ancheta în cazul ministrului Culturii va fi examinată de Procuratura Anticorupţie. Potrivit lui, decizia a fost luată pentru "a nu fi criticat CNA de anchetă tendenţioasă". 

Totodată, acesta a mai spus că dacă ministrul nu se va prezenta, atunci poliţia este în drept să-l aducă forţat, deja "Procuratura Anticorupţie urmează să decidă".

De cealaltă parte, Serviciul de presă al Ministerului Culturii a comunicat pentru presă că Boris Focşa este în concediu până pe 22 februarie. Acesta va reveni la serviciu abia luni.

Amintim că ministrul Culturii a fost citat repetat la CNA, după ce a refuzat să se prezinte joi la audieri. O citaţie în acest sens i-a fost expediată la locul de muncă, iar alta pe adresa de domiciliu. În cazul în care funcţionarul nu se va prezenta la CNA conform citaţiei, acest lucru va fi calificat drept tentativă de sfidare a organului de urmărire penală.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.