Fost şef KGB, ales preşedinte al Osetiei de Sud

Leonid Tibilov, fost şef al KGB pentru Osetia de Sud, a câştigat cu 54,12% din voturi, turul doi al alegerilor prezidenţiale din teritoriul respectiv, informează agenţia rusă de ştiri RIA Novosti. David Sanakoev – delegatul pentru drepturile omului, contracandidatul lui Tibilov, a obţinut, potrivit rezultatelor, 42,65% din voturi.

"Leonid Tibilov este considerat ales în postul de preşedinte al republicii Osetia de Sud", a declarat Bela Plieva, preşedinta Comisiei electorale.

De menţionat că Leonid Tibilov, în vârstă de 60 de ani, s-a clasat pe primul loc şi la primul tur de scrutin, desfăşurat la sfârşitul lui martie.

"Vom dezvolta relaţia cu Rusia pe toate planurile. Vrem să aducem la realitate un vis mai vechi – reunificarea Osetiei de Sud cu cea de Nord", a declarat Tibilov, citat de Reuters.

Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii anunţă că nu vor recunoaşte legitimitatea alegerilor, motivul fiind apartenenţa Osetia de Sud din Georgia.

Potrivit RIA Novosti, Leonid Tibilov a fost format la şcoala KGB din Belarus în perioada sovietică, are gradul de general şi a fost ministru al Securităţii Statului în Osetia de Sud – şeful KGB local – în anii 1990.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.