Fostul preşedinte Hosni Mubarak se află în continuare în Egipt

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak se află în continuare în Egipt, a asigurat justiţia egipteană, citată de presa de vineri, dezminţind informaţiile potrivit cărora acesta s-ar afla în Arabia Saudită pentru a urma un tratament anticancer, scrie France Presse.

‘Fostul preşedinte şi familia acestuia se află la Sharm el-Sheikh’, staţiune balneară egipteană de la Marea Roşie, unde fostul preşedinte a mers după ce s-a retras din fruntea statului la 11 februarie, a afirmat purtătorul de cuvânt al Parchetului, Adel Said, citat de jurnalul guvernamental al-Ahram.

Jurnalul al-Akhbar a afirmat miercuri că Mubarak, în vârstă de 82 de ani, se află într-o bază militară la Tabuk, în nord-vestul Arabiei Saudite, pentru a urma un tratament împotriva unui cancer de colon şi pancreas, împreună cu soţia sa Suzanne şi cei doi fii ai acestora, Alaa şi Gamal.

Fostul şef de stat şi membrii familiei sale nu au mai apărut şi nici nu au mai vorbit în public de la 11 februarie. Mubarak a fost spitalizat în martie 2010 în Germania pentru o intervenţie la vezica biliară şi pentru extirparea unui polip duodenal, notează AFP.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.