PE SCURT
În fiecare an Republica Moldova devine tot mai pustie. Acest lucru poate fi observat în special în zonele rurale, unde găsești case părăsite, bătrâni singuratici și foarte mulți tineri plecați peste hotarele țării.
Potrivit recensământului din 2014 în ultimii zece ani, Moldova se află într-o scădere a populației continuă. Nouă sate din ţara noastră au rămas fără niciun locuitor, iar alte 66 de localități ar avea până la 50 de locuitori înregistrați.
PE LUNG
În ultimii ani, locuitorii țării au fost masiv implicați în migrația internațională, astfel, în 2017, din țară au emigrat în jur de 160 mii persoane, iar 110 mii de persoane au imigrat în țară, majoritatea dintre ei fiind migranții reîntorși, arată Biroul Național de Statistică (BNS). Totodată, Biroul susține că, după revizuirea numărului populației, la începutul anului 2019, în Republica Moldova locuiau 2,68 milioane persoane cu reședință obișnuită.
Enlarge

BNS a recalculat numărul populației pentru ultimii cinci ani prin aplicarea definiției internaționale privind reședința obișnuită2 și prin utilizarea, în premieră, a datelor privind traversările frontierei de stat de către persoanele fizice oferite de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
Activitatea de revizuire și evenimentul de prezentare au fost desfășurate de Biroul Național de Statistică, în cadrul proiectului comun ONU „Consolidarea Sistemului Statistic Național”, cu suportul Fondului Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).