De Mariana Nicolaev/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Franța e decisă în ce vrea să facă și nu are de gând să aștepte un răspuns și de la alte state în vederea instituirii unei taxe care va fi aplicată pentru tranzacțiile financiare.
Despre aceste modificări pe care ține să le inițieze Franța, a anunțat președintele acesteia, Nicolas Sarkozy.
‘Vom aplica această măsură pentru că credem în ea’, a spus liderul, acesta mai consideră incorect faptul că tranzacțiile financiare, sunt unicile de acest gen, pentru care nu este prevăzută încă o taxă.
‘În orice ţară din lume, atunci când cumpăraţi un apartament trebuie să plătiţi o taxă. Atunci când cumpăraţi ceva într-un hypermarket, plătiţi o taxă. Dar atunci când efectuaţi o tranzacţie financiară nu plătiţi nici o taxă. Cine poate să înţeleagă acest lucru? Cine poate să-l accepte?, a întrebat preşedintele Sarkozy, iritat.
Sarkozy este încântat de declarațiile noului premier al Italiei, care a dat de înțeles în discursurile sale că susține poziția președintelui francez și este chiar interesat de desfasurarea lucrurilor de mai departe.