George Soros este personalitatea anului pentru ziarul britanic Financial Times, conform unui anunţ făcut miercuri de cotidianul britanic.
În vârstă de 88 de ani, George Soros este descris drept „părintele industriei fondurilor speculative“, dar şi „portdrapelul democraţiei liberale şi unei societăţi deschise“.
Editorialiştii britanici au luat în considerare faptul că timp de 30 de ani, George Soros a folosit filantropia ca armă împotriva tendinţelor dictatoriale ale politicienilor, a rasismului şi intoleranţei.
De obicei, publicaţia alege personalitatea anului pe baza realizărilor, dar de data aceasta, alegerea lui Soros a fost făcută în baza valorilor pe care le reprezintă.
Prin lungul său angajament faţă de deschidere, libertatea presei şi drepturile omului, el şi-a atras mânia regimurilor autoritare şi, din ce în ce mai mult, a populiştilor naţionalişti care continuă să câştige teren, în special în Europa.
„Sunt găsit vinovat pentru orice, sunt inclusiv Antihristul”, spune Soros. „Aş vrea să nu am atât de mulţi duşmani, dar iau asta drept un semn că fac ceva corect”.