Autorităţile germane vor plăti compensaţii pentru încă 80 de mii de evrei din fostele state sovietice care au avut de suferit de pe urma Holocaustului.
Guvernul Germaniei şi Comisia asupra pretenţiilor materiale ale evreilor împotriva Germaniei (Claims Conference) au luat decizia de a acorda 245 de milioane euro în acest scop. După cum transmite Deutsche Welle, evreii din fosta Uniune Sovietică vor primi compensaţii în valoare de 2556 de euro şi un adaos lunar la pensie de 300 euro.
Până în prezent majoritatea evreilor din fostele state sovietice care au fost victimele Holocaustului nu aveau dreptul la compensaţii din partea autorităţilor germane.
Începând cu data de 1 noiembrie, persoanele care pretind la dreptul de a obţine aceste drepturi vor putea depune setul de acte necesare la Fondul Hardship, prin intermediul căruia se vor obţine banii. Compensaţiile vor fi alocate începând cu data de 1 ianuarie 2013.