Chişinău / Moldova.ORG/ — Un nou scandal în Legislativ. Deputaţii PLDM şi PL s-au ciocnit dureros, schimbând replici acide între ei din cauza unui proiect de lege care prevede atribuirea Prim-ministrului, dreptul de a emite de sine stătător, în cazuri excepţionale, hotărâri de eliberare a bunurilor din rezerva de stat fără a aştepta decizia finală a Cabinetului de miniştri.
Acest proiect de lege i-a înfuriat foarte mult pe deputaţii liberali care spun că ei nu sânt de acord ca Prim-ministrului să-i fie atribuite mai multe drepturi. “Ceea ce se propune este туфта настоящая”, se arată indignat Mihai Ghimpu, menţionând că PL nu va susţine acest proiect de lege.
Pentru a fi mai convingători, deputaţii liberal-democraţi au venit cu replică vis-a-vis de această lege. Liderul fracţiunii PLDM din cadrul Parlamentului, Valeriu Streleţ, a menţionat că “nu înţeleg reticenţa PL faţă de acestă propunere, nu e vorba de Vlad Filat, dar de Prim-ministrul şi capacitatea acestuia în situaţii de urgenţă. Atunci când e vorba de jumătate de oră sau o oră, să salveze pe cineva. Opunere de dragul opunerii care este foarte şi foarte personalizată”.
Totuşi, deputatul PL, Valeriu Munteanu a îndemnat colegii din Alianţă să nu manipuleze prin salvarea cuiva.
La rândul său, Preşedintele comisiei Economie, Buget şi Finanţe, Veaceslav Ioniţă, a argumentat importanţa acestei legi, făcând o retrospectivă a situaţiilor excepţionale din anii precedenţi.
“Am solicitat informaţii în legătură cu ce s-a întâmplat anterior în caz de calamităţi naturale, practic fără execepţii, Prim-ministrul era nevoit să acţioneze reieşind din situaţia creată. De la două de noapte până la 5 dimineaţa dacă era nevoie, iar hotărârile de Guvern erau aprobate la următoarea şedinţă a Cabinetului de miniştri. Pe lângă emoţii există o realitate începând cu 2001 şi nu ţine doar de o singură persoană, ci de funcţionalitatea Guvernului”, a specificat deputatul liberal-democrat.
Pentru a calma spiritele din cadrul Legislativului, deputaţii democraţi au venit cu propunerea de a exclude sintagma care a stârnit nemulţumiri faţă de această lege.
Totuşi, până la urmă, nici propunerea democraţilor nu i-au convins pe deputaţii liberali să voteze, în lectura a doua, acest proiect de lege fiind respins de către Legislativ din cauza că a obţinut doar 44 de voturi.