„Am impresia că nu doresc negocieri și că așteaptă alegeri anticipate. Așteptăm să discutăm. Așa e în toată lumea, dacă vii cu condiții. Trebuie să vii la negocieri cu dreptul de a negocia. Nu accept condiții. Negocierile sunt fără condiții.” Declarațiile au fost făcute de liderul PL, Mihai Ghimpu, după consultările care au avut loc, joi, între PLDM, PL, și PDM, care au durat mai bine de o oră.
Totodată, Mihai Ghimpu a declarat că era mai bine dacă rămânea în continuare valabil acordul AIE3.
Totodată, Președintele PL, Mihai Ghimpu s-a întrunit în ședință cu liderii PLDM, marți, 1 decembrie și a declarat atunci că carul s-a urnit din loc, referindu-se la negocierile pentru crearea unei coaliții proeuropene.