Cel putin 20 de persoane au murit luni dimineata în Hal, Belgia, în urma coliziunii a doua trenuri. În cele două trenuri se aflau, în total, între 250 şi 300 de persoane, conform unui responsabil al societăţii naţionale a căilor ferate belgiene.
În urma impactului, mai multe vagoane au sărit de pe şine. Numeroşi pasageri au rămas blocaţi între fiare. Un al treilea tren care staţiona a fost acroşat.
Răniţii au fost duşi într-o sală de sport situată în apropierea gării unde au primit îngrijiri medicale. Printre ei se află şi copii.
Potrivit BBC, trenurile erau pline de oameni care se deplasau la serviciu pe traseul Mons-Bruxelles.
Coliziunea a fost violenta, cele doua trenuri având viteza mare si lovindu-se frontal (a se vedea video BBC).