De Florin Cârlan, New York (din locuri preţuite şi iubite de Grigore Vieru)
Iată cum aşează Dumnezeu lucrurile; cel mai iubit dintre pamântenii români contemporani născut chiar de ziua indrăgostiţilor! Mi-am amintit o scenă tare semnificativă de la ultima întâlnire cu Maestrul Grigore Vieru de acum două veri. Avea pe suflet un dram de bucurie printre tonele de supărare şi vroia să mi-o împărtăşească. Era vorba despre o serată surpriză oferită dumnealui, la Eforie Sud, de către Paul Surugiu, alias Fuego, împreună cu postul de televiziune Favorit. Se filmase toată acea seară de poezie şi muzică urmând ca postul respectiv de televiziune s-o transmită cu exact o zi înainte de plecarea noastră către New York. M-a rugat să-mi fac programul în aşa fel încât să pot urmări la televizor ce se intâmplase pe parcursul serii de suflet ce-l marcase aşa de puternic pe marele nostru poet. Asta am şi făcut; la ora indicată am pornit televizorul urmărind cu sufletul la gură fiecare scenă de emisie. Într-adevăr, a fost o noapte la mare cu totul şi cu totul specială. Chiar după atâta timp nu pot să uit un moment de excepţie din serata respectivă; poetul nostru divin savura din plin surpriza oferită de Fuego când, cu toată convingerea şi seriozitatea face o remarcă cum numai cineva de talia lui Grigore Vieru putea face. Şi anume îl atenţionează pe Paul că este atâta de copleşit de reuşita programului încât de nu mai ajunge la varsta de 75 de ani consideră seara respectivă drept spectacolul său jubiliar. Sincer, după acea scenă, am fost pus pe gânduri. Mă intrebam ce s-a intâmplat la mijlocul emisiunii, cu întreaga audienţă atentă şi mai târziu spectatorii postului de televiziune urmărindu-l pe Grigore Vieru, când acest gând i-a trecut prin suflet şi l-a exprimat cu atâta seninătate. Discutam zilele acestea cu prietenii despre memorabilul moment şi aproape în unanimitate s-a sugerat acelaşi lucru; dacă mai există înregistrarea, postul de televiziune s-o repete la acest 14 februarie 2010 când Maestrul ar fi implinit 75 de ani. Nu de alta, dar aşa bine se demonstrează cu această ocazie vechea zicală că “poetul e profetul”! Ceea ce dumnealui vedea cu ochii minţii, noi nici măcar nu bănuiam. Aşa că mare fericire pentru cei ce au avut ocazia de-a lungul timpului să-i fie în preajmă, să-l asculte şi să se bucure de gândurile sale.
Aş vrea ca în premieră totală să dezvalui cum a ajuns Fuego să colaboreze aşa de fructuos cu Grigore Vieru. După primul infarct, vreme de câteva luni, poetul şi-a petrecut viaţa în spital, la Chişinău. Ca de obicei vara mă intorc la bastină, în Europa, pentru cât îmi permite buzunarul. Acea vară n-a facut excepţie. Mai întâi la mare şi munte după care în Basarabia să-l vizitez pe cel cu inima spartă de răutatea unora dintre noi. Am remarcat la televiziunile românesti un tânar talentat care cânta cu mare succes “Casa părintescă nu se vinde” pe versurile lui Grigore Vieru. La spital aceasta a fost ştirea cea mai importantă adusa de mine, de dincolo de Prut. Maestrul m-a privit lung şi i-am citit o bucurie extraordinară pe faţă legată de succesul melodiei. Am început să vorbesc de Fuego parcă l-aş fi cunoscut din anii de scoală elementară. Nu discutasem niciodată cu Paul, însă urmărindu-l la televizor mi-am dat seama că deja suntem binecuvântaţi de Tatăl Ceresc cu un talent de excepţie la care se adaugă o doză de patriotism cum nu se intâlneşte la tot pasul. Analiza, în ciuda slăbiciunii cauzată de infarct, fiecare cuvinţel al meu şi la sfârşit îmi promite că de îndată ce iese din spital va lua legătura cu Paul, sperând într-o colaborare fructuoasă. Ce a urmat se ştie deja şi de multe ori mă intreb: ce s-ar fi intâmplat de puteau colabora o perioadă mai lungă de timp? Cu certitudine am fi avut mult mai multe bijuterii muzicale decât cele rămase. Personal îi mulţumesc lui Paul că vine la Chişinău pentru spectacolul “Grigore Vieru in memoriam”. Nu m-am inşelat când l-am prezentat Maestrului într-o lumină atât de pozitivă deoarece acesta este adevărul, pur şi simplu.
Odată cu turneul de succes al celor doi artişti basarabeni Nicolae Jelescu şi Cristofor Aldea Teodorovici la New York, dedicat titanilor noştri Mihai Eminescu şi Grigore Vieru, m-am gândit să participăm şi noi, cei de aici, cu o sumă de bani modestă, la ridicarea monumentului din cimitirul central pentru răposatul Vieru. Aş vrea să nominalizez donatorii cu mici comentarii pentru a ne face o imagine cât mai completă despre ce înseamnă sa fii cu adevărat OM în viată. Pentru că, într-adevăr, ăsta este esenţial, restul este intâmplare. Trebuie să încep cu domnul Stoian Dumitru, fiu de preot basarabean, împuşcat de sovietici în timpul ocupării Basarabiei. Dumnealui a fost condamnat de Ceauşescu la moarte în lipsă, numai ca pedeapsă a rămas, din fericire,doar pe hârtie, neexecutată. Domnul Nicolae Dima, cunoscut de la radio Vocea Americii, fost deţinut politic în temniţele României. Pentru un an domnul Dima nici nu a bănuit, cel puţin, că se afla în aceeaşi temniţă cu fratele dânsului, Ion Dima. Domnul Valentin Ţepordei, fiul părintelui Ţepordei ce fusese condamnat de sovietici la moarte, pedeapsă comutată ulterior. Domnul Ţepordei este unul din fruntaşii activităţii pro Basarabia şi Bucovina pe plan local, american. Domnul Nicolae Popa, fost deţinut politic în temniţele româneşti, cunoscut atât în Basarabia cât şi pe Coasta Vestică a SUA, datorită activităţii sale susţinute în cadrul Consiliului Mondial Român. Domnul Claude Matasa, fost deţinut politic, actalmente consul onorifc al Romaniei în Florida, SUA. Cu câţiva ani în urmă îl aduceam pe domnul Matasa de la aeroport pentru o conferinţă despre Basarabia şi-mi spunea că poporul nostru nici nu are atâta cât merită ca răsplată Grigore Vieru pentru activitatea sa în slujba neamului. Din păcate dumnealui suferă în prezent de una dintre cele mai periculoase boli cunoscute. Să ne rugăm împreună pentru însănătoşire şi reluarea grabnică a activităţii în slujba oamenilor. Iată la inimile cui se află marele Grigore Vieru! Asta spune mult, nu-i aşa? Eroii trag la eroi şi rămân eroi atât în viaţă cât şi după!
În sfârşit, mă voi referi la FDRM-ul pentru care Maestrul a nutrit aşa sentimente nobile, speciale. Îmi spunea la un moment dat că Forul este o aripă a Societăţii Carpaţii întemeiată de Mihai Eminescu. Tocmai de aceea vin cu o propunere, prin asociere cu ce văd că fac americanii de profundă simţire. Când sunt confruntaţi cu probleme majore se intreabă, ce-ar face Reagan în situaţia aceasta? M-am gândit că şi noi putem extrapola şi întreba, ce-ar face Grigore Vieru în cazul acesta? Veţi constata cu surprindere că răspunsurile sunt de cel mai bun augur. Cu Maestrul NU ESTE LOC DE EROARE! Şi eu vă asigur de atenţia mea maximă în tot ce faceţi. Îmi sunteţi la inimă şi prin dumneavoastră, sutele de mii de membrii, îmi este la inimă Basarabia! Reprezentaţi ce are mai de preţ acel pământ!
Nu pot să închei fără să-i mulţumesc Bunului Dumnezeu că ne-a dat în această zi mare de făurar pe Poetul Divin al Neamului Românesc. Să trăieşti, Maestre, în sufletul nostru, de-a pururea! Chiar dacă ţi s-au luat zilele, nu-ţi poate fi luată Eternitatea, de nimeni şi nimic!
