Guvernaţi de ghimpi şi lupi

 

De Victoria Ungureanu

Chişinău (Moldova.ORG) — Telenovela politică e în derulare. Rolurile, încetul cu încetul sunt alese, chiar dacă acestia nu sunt pe placul tuturor. În pragul sărbătorilor de iarnă şi începerii unui nou an, Moşu’ ne-a adus un speaker şi un preşedinte interimar. Asta pentru început, căci nu ne putem bucura de prea multe cadouri într-o zi. Avem semnat acordul privind reeditarea A.I.E. şi aceasta, probabil a fost cel mai aşteptat cadou de majorităţile, care au votat cele trei partide democratice (PLDM-PDM-PL).

Cele 13 rude de negoceri dintre democraţi, le-a adus încă un eşec, posibil definitiv sau temporar comuniştilor. Declaraţiile comuniştilor, după ce au aflat despre alegerea PD-ului, au fost dure, chiar dacă pe perioada negocierilor cu aceştia au tot declarat că negocierile avansează. Se pare că Lupu împreună cu Diacov şi Plahotniuc le-au cam dat speranţe comuniştilor că vor savura din dulceaţa victoriei.

Partidul Democrat este partidul care nu va găsi, probabil niciodată antidotul criticilor la adresa sa. Aceştia cât au negociat cu comuniştii au fost criticaţi, acum au ales A.I.E şi chiar şi aşa sunt criticaţi. Criticile venite din partea cetăţenilor sunt cele mai importante. Criticile venite din partea electoratului, a celora care au susţinut PD-ul şi după decizia de astăzi a reuşit să elimine riscul unei înfrângeri viitoare.

Timp mai bine de un an şi jumătate, PD-ul fiind membru A.I.E nu a deţinut nici o funcţie de onoare în stat; cea de prim-ministru, speaker şi preşedinte interimar. Astfel, decizia PD-ului de a cocheta cu comuniştii şi de ai face pe democraţi să cerşească "semnătura PD-ului" în acordul formării alianţei, este justificată. Lupu şi-a dorit mult să devină preşedinte, iar să cedeze încă o dată în faţa liberal democraţilor şi liberalilor ar fi însemnat să rămână pentru încă o perioadă partidul secundar, asta vorbind de cele trei funcţii în stat.

Rolurile s-au schimbat, însă nu pentru toţi. M. Ghimpu de această dată nu a obţinut nici o funcţie în stat, dar încă nu e pierdut totul. M. Lupu aşa cum şi-a dorit a obţinut pentru început funcţia de speaker şi preşedinte interimar, până va fi decisă ziua alegerii preşedinelui RM. V.Filat a rămas cu acelaşi rol, după cum şi a propus. În acest scenariu, cel mai necăjit este Partidul Liberal, mai cu seamă liderul formaţiunii. Noile funcţii şi obligaţiuni îi pun din nou pe deputaţi în situaţia unei aşteptări. Asta pentru că PCRM continuă să-i respingă pe democraţi, chiar prin neparticiparea la alegerea speakerului de astăzi. Acelaşi lucru va fi şi la alegerea preşedintelui. Astfel, criza politică nu va fi "otrăvită", însă cel puţin vom şti că-i avem în opoziţie pe comunişti, iar deciziile importante în această perioadă vor fi luate de democraţi.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.