Moldova.ORG — Comisia de stat pentru elaborarea proiectului Strategiei Nationale de Dezvoltare Durabila a Complexului Agroindustrial, condusa de prim-ministrul Vasile Tarlev, s-a intrunit in prima sa sedinta, informeaza serviciul de presa al Executivului.
In cadrul sedintei s-a convenit, in special, ca Strategia nominalizata se va axa pe problemele ce vizeaza modalitatea de lucrare a terenurilor agricole si de sporire a fertilitatii solului, posibilitatile de extindere la maxim a suprafetelor irigabile, fondarea a cate cel putin o statiune tehnologica de masini agricole specializate in fiecare raion. Totodata, documentul prevede perfectionarea sistemului de pregatire a cadrelor, implementarea soiurilor noi si a tehnologiilor avansate, extinderea spatiului forestier al tarii etc.
Prim-ministrul Vasile Tarlev a subliniat ca acest document strategic urmeaza sa fie elaborat conform cerintelor si practicii europene in domeniu, reiesind din conditiile si specificul Moldovei. Astfel va fi consultata experienta europeana in acest sens si vor fi invitati pentru colaborare experti internationali.
Seful Executivului a subliniat ca Guvernul mizeaza pe aportul activ al savantilor Academiei de Stiinte a Moldovei precum si pe sustinerea ONG-urilor in domeniul agricol.
MOLDOVA.ORG informeaza: Comisia de stat pentru elaborarea proiectului Strategiei Nationale de Dezvoltare Durabila a Complexului Agroindustrial a fost constituita in baza decretului Presedintelui tarii, Vladimir Voronin, privind dezvoltarea durabila a complexului agroindustrial.