Peste 700 de fântâni şi izvoare – un record pentru un sat cu doar puţin peste două mii de locuitori. Tradiţia e ca fiecare gospodar să aibă de unde lua apă. Pe timpuri, unii mai sărăcuţi dacă nu puteau să-şi permită să sape o fântână erau ajutaţi de rude sau chiar de oameni străini, dar mai înstăriţi. Dacă ajungi aici, mai ales în lunile de vară, cu certitudine, ai unde să-ţi potoleşti setea. Chiar dacă e la 250 de kilometri de Chişinău, merită de ajuns la Hădărăuţi, Ocniţa. Oamenii locului sunt foarte primitori şi deschişi. Ştiu ca nimeni alţii să vorbească despre istoria satului, despre credinţă, despre tradiţii.
Satul s-a numit pe parcursul secolelor diferit: Hodărăuţi, Hodorăuţi, Hodrăuţi, Hodrovăţ, Gadarauţi, Hodorouţi, Hădarauţi şi, în sfârşit, Hădărăuţi. Toate toponimele, însă, se referă la o „bătrână” localitate de la Nordul Basarabiei, atestată documentar la 1432, încă pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Potrivit istoricilor, aici ar fi existat două sate acum cinci mii de ani, care, însă, mai târziu au ars. Atunci când lucrează terenurile agricole oamenii locului găsesc diferite obiecte, mai ales oale de lut. Apoi, pe parcursul istoriei, s-au mai format sate, care, la fel, au ars. Ultimul a fost mistuit de flăcări la 376 d.Hr. Peste mai bine de un mileniu apare şi satul cunoscut astăzi. Din discuţiile cu oamenii am aflat şi despre locurile satului, care au o toponimie neaoşă, unele încărcate cu fel de fel de legende. Cu certitudine, data viitoare, când ajung la Hădărăuţi, vreau să hălăduiesc pe Valea Ocoalelor, Dealul Sălbatic, Podul lui Chişcă, Dealul Babei etc.
Cel mai mult m-au impresionat la Hădărăuţi cele două biserici. Una e din lemn şi a fost ridicată la sfârşitul secolului XVIII – începutul secolului XIX. Cealaltă este zidită din piatră în anii ’90 ai secolului trecut. Uitându-mă la noua biserică, mi-am amintit de sfântul locaş de la Crasna, un sat românesc din Bucovina, aflat acum în Ucraina. Totuşi, nu am dat greş când am constatat că se aseamănă. Or, biserica de la Hădărăuţi a fost construită după un proiect bazat pe cel al bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” de la Crasna.
Primarul de Hădărăuţi, Iurie Lupu, m-a îndemnat să trec şi pe la Căminul cultural. Astăzi, aici este frumos şi bine, dar timp de două decenii, cât în fruntea satului s-a aflat un primar comunist, edificiul era într-o stare jalnică. Din neştire sau ignoranţă, a fost lăsat în voia sorţii un monument istoric. Astfel, rar cine mai vorbea de conacul de odinioară al familiei Plawsky. Alături se află şi un parc vechi, care-şi are pornirea la începutul secolului trecut.
Cei de la Hădărăuţi se pot mândri că ţin mult la ceea ce le-au lăsat moşii şi strămoşii. Astfel, încetul cu încetul se revine la curăţarea fântânilor – un obicei, care seamănă mai mult cu un spectacol. La, fel, hădărăuţenii au readus în circuit un colind vechi, care de mulţi ani intrase într-un con de umbră. Astfel „Patru crai”, nemaiîntâlnit prin alte părţi, la începutul acestui an s-a făcut auzit din nou la Crăciun.
