Hai să ne jucăm de-a scumpitul şi ieftinitul

Chişinău / Moldova.ORG / — În preajma sărbătorilor de iarnă, se vehicula prin presă ca medicamentele se vor ieftini, decizia fiind susţinută de actualul prim-minitru, Vlad Filat şi fostul ministru al Sănătăţii. Însă preşedintele Congresului Societăţii Civile, Fiodor Ghelici declară că preţurile la medicamente nu vor fi reduse. "Fie că Filat nu poate să facă acest lucru, fie că el este implicat în acest business”, a declarat Ghelici.

“Nu trebuie de început prin a micşora preţurile la medicamente în farmacii, căci nu e vina farmaciilor, ci a importatorilor. Dacă ar fi avut premierul voinţă politică, acest lucru s-ar efectua într-o săptămână. Însă el va putea renunţa la o asemenea sursă importantă de venit cum sunt medicamentele”, a concretizat Fiodor Ghelici.

Membrii Congresului Societăţii Civile deţin înformaţii precum că în Europa, medicamentele pot fi cumpărate de 3 ori mai ieftin. Soluţia acestora ar fi preluarea sub control a preţurilor de import ale medicamentelor şi monitorizatrea mai strict a depoziteleor şi importatorilor.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.