"Nu recunoaștem înfrângerea din cauza încălcărilor și fraudelor care au avut loc. Vom utiliza toate metodele legale pentru a apăra votul acordat candidatului PCRM". Declaraţia aparţine candidatului PCRM la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Igor Dodon, şi a fost lansată în cadrul unui briefing de presă. Dodon a subliniat că în această luptă, comuniştii nu sunt învingători, dar nici cei care au pierdut.
Acesta nu a specificat care sunt acţiunile ce urmează a fi întreprinse, însă a precizat că acestea vor demara în următoarele ore şi zile. Potrivit lui, diferenţa de un singur punct procentual nu poate fi considerată înfrângere. Candidatul PCRM a invocat multiple încălcări şi fraude din partea actualei guvernări, printre care prezența "suflete moarte" pe listele electorale, transportări masive ale oamenilor în ziua alegerilor şi numărarea "vicioasa" a voturilor de către organele electorale.
Comunistul a fost foarte concis în declaraţii şi a refuzat să răspundă la orice întrebări din partea presei.
Menționăm că, până în prezent, reprezentanții PCRM s-au ferit de presă, refuzând să facă declarații pe marginea rezultatului anunțat de Comisia Electorală Centrală.
UNIMEDIA precizează că după procesarea a 100% din procesele verbale, datele preliminare CEC arată că Dorin Chirtoacă, cu o diferenţă de 4422 de voturi, a câştigat cel de-al doilea tur de scrutin în faţa contracandidatului său, Igor Dodon. Liberalul a obţinut 50,6% din voturi, comunistul – 49,4%.