Important! Consiliul AIE 3 se va întruni în şedinţă

Consiliul Alianţei pentru Integrare Europeană urmează să se întrunească astăzi, 28 octombrie, în şedinţă. Şedinţa urmează să aibă loc la ora 17:00.

Reprezentanţii PLDM, PDM şi PL vor discuta despre acţiunile din şedinţa de joi a Parlamentului, când va fi supusă dezbaterilor moţiunea de cezură împotriva Guvernului Streleţ.

De asemenea, liderii celor trei formaţiuni vor discuta şi despre cooptarea la guvernare a grupului Iurie Leancă.

Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal a anunţat că nu va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleţ. Deputaţii neafiliaţi au declarat că vor decide astăzi dacă vor vota sau nu moţiunea de cenzură înaintată de socialişti şi comunişti. Deşi Iurie Leancă a recunoscut că cei trei deputaţi nu au „absolut niciun motiv” să susțină actualul Executiv.

Un alt partid din cadrul AIE, PDM, încă nu a anunţat o decizie în acest sens. Anterior,preşedintele Parlamentului, democratul, Andrian Candu a declarat că, deşi optează pentru menţinerea AIE-3, PDM ar putea vota, în anumite condiţii, moţiunea de cenzură înaintată de PSRM şi PCRM.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.