Important! Dmitri Rogozin, declarat persona non-grata în R.Moldova

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, a fost declarat persona non grata pe teritoriul Republicii Moldova. O decizie în acest sens a fost luată la şedinţa de astăzi a Guvernului. Acestuia îi va fi interzisă atât intrarea, cât și tranzitarea teritoriului țării.

În ultimul timp, Dmitri Rogozin a făcut o serie de declaraţii şi comentarii care poartă un caracter neprietenesc, denigrator şi ofensator în adresa Republicii Moldova”, a declarat ministrul de Externe Andrei Galbur.

Oficialul a făcut referire la interviul pe care l-a dat recent vicepremierul rus unui post TV din Rusia.

Aceste evoluții nu pot fi calificate în alt mod decât o ingerință crasă în treburile interne ale statului nostru. Ma imult, astfel de declarații nu corespund nici caracterului relațiilor bilaterale pe care RM dorește să le construiască cu FR pe bază de respect reciproc”, a adăugat Andrei Galbur.

La rândul său, premierul Pavel Filip a menţionat că modul în care au fost tratați cetățenii țării noastre, prin aceste declarații, “este unul pur și simplu inacceptabil”.

Eu consider că este de datoria autorităților, de fiecare dată, să protejăm demnitatea cetățenilor și a țării noastre. Relațiile cu orice țară din lume trebuie să fie bazate pe respect reciproc”, a spus Pavel Filip.

Vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, urma să ajungă la Chişinău şi mai apoi în Transnistria pe 28 iulie. De la Moscova oficialul rus s-a îmbarcat într-o aeronavă de linie care a ocolit Ucraina, unde avioanele ruseşti au interdicţie de survol. A trecut apoi prin Polonia, Slovacia şi Ungaria.

În momentul în care se pregătea să intre în spaţiul aerian al României, controlorii de trafic de la Bucureşti au luat legătura cu echipajul avionului, pentru a confirma dacă la bord se află vicepremierul rus. Cum răspunsul a fost pozitiv, autorităţile române au luat decizia de a interzice survolarea teritoriului ţării de către aeronava rusă.

Imediat după aceasta într-un interviu pentru postul TV Rossia 24, Rogozin a făcut declaraţii ofensatoare în adresa conducerii R.Moldova, dar şi în adresa României, care i-a interzis avionului cu delegaţia rusă să survoleze teritoriul său.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.