În ajun de An Nou, Timofti a „semănat” cu ordine şi distincţii

Record de ordine şi dinctincţii dăruite pe final de an. Președintele Nicolae Timofti a semnat ieri, 28 decembrie, un decret privind conferirea „Ordinului Republicii” unui grup format din 227 de deputați în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a douăsprezecea – semnatari ai Declarației de Independență. Tot ieri, şeful statului a conferit alte 85 de distincţii, titluri şi medalii unui grup de cetăţeni.

Potrivit unui comunicat de presă al Preşedenţiei, cea mai înaltă distincție de stat a fost conferită grupului de deputați în semn de "profundă gratitudine pentru contribuția la actul de proclamare a Republicii Moldova ca stat suveran, independent și democratic, pentru merite deosebite în instaurarea coeziunii și concordiei în societate și activitate rodnică în vederea sporirii prestigiului țării pe plan internațional".

Toto ieri, Nicolae Timofti a acordat 85 de distincţii de stat unui grup de cetățeni în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite faţă de stat, pentru muncă îndelungată şi prodigioasă în domeniile respective de activitate şi înaltă măiestrie profesională.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.