De Gheorghe Budeanu
Că noi, moldovenii, ne aprindem, dar şi ne stingem foarte repede e lucru ştiut. Am înţeles-o mai ales pe parcursul ultimelor două decenii. Mă tem că tot aşa vom fi şi în cazul înveşnicirii memoriei poetului Grigore Vieru şi valorificării moştenirii sale culturale. Or, e de ruşinea noastră ce am făcut cu promisiunile date lui Nicolae Sulac atunci când îl petreceam pe interpret la Domnul. Iată de ce cred că era necesar să fie formată o comisie din reprezentanţi ai uniunilor de creaţie şi ai Ministerului Culturii, care, împreună cu membrii familiei Vieru, să adune toate propunerile şi să caute cele mai bune şi rezonabile modalităţi de realizare a lor în practică. Ar fi de datoria acestei comisii ca, în ianuarie 2010, în cadrul evenimentelor de comemorare a Poetului, să prezinte o dare de seamă în faţa poporului. Numai aşa vom pune cărămidă cu cărămidă în postamentul monumentului spiritual al Poetului.
Altfel, s-ar putea ca, din toate vâlvele făcute cu ocazia morţii lui Grigore Vieru, să ne alegem în Chişinău doar cu o stradă care o să-i poarte numele. Dar şi lucrul acesta o să stârnească zâzanie, după cum se şi întâmplă de acum. Eugen Doga, susţinut apoi şi de primarul capitalei, propunea ca numele lui Grigore Vieru să-l poarte actuala stradă Puşkin, scriitorii, în persoana lui Mihai Cimpoi – bulevardul Renaşterii, iar familia răposatului – bulevardul Moscovei, unde Poetul a avut o casă în care a locuit peste 20 de ani. Fiecare propunere îşi are motivaţia sa. Totuşi, mi se pare că cea mai corectă este prima. Cineva ar putea să reproşeze că, în cazul dat, Vieru este folosit şi după moarte cu scopul de a ne ajuta să scăpăm de Puşkin în centrul capitalei. Alţii se tem că, astfel, vom supăra oficialităţile, dar şi pe ruşi. Oare cât timp vom mai merge împotriva noastră, pentru a nu-i supăra pe ruşi? Dar eu cred că ruşii vor înţelege corect gestul nostru şi chiar ne vor respecta pentru aceasta. Actuala stradă Puşkin leagă între ele străzile Mateevici, Bucureşti, 31 August 1989, bulevardul Ştefan cel Mare şi ajunge până la bulevardul Renaşterii. În preajma ei sunt străzile Eminescu şi Veronica Micle. Pe actuala stradă Puşkin se află Casa Presei, unde Vieru a lucrat. Alături, s-a aflat Casa Uniunii Scriitorilor, unde Grigore Vieru şi-a început activitatea de scriitor. În aceeaşi regiune e şi Palatul Naţional. Cred că varianta cu strada Puşkin ţine mai mult de demnitatea noastră, dar şi de corectitudinea noastră în faţa memoriei Poetului. Cine va decide? Familia? Consiliul municipal? Uniunea Scriitorilor sau, poate, fostul acordeonist şi unul din actualii ideologi ai comuniştilor – Victor Stepaniuc?
La aceste întrebări şi la altele ar căuta răspunsul membrii comisiei amintite. Probabil, există şi multe alte propuneri de înveşnicire a numelui Poetului, venite din partea simplilor lui admiratori. Mulţi, vorbind acum de Grigore Vieru, o fac pentru a-şi lustrui numele, dar Poetul are nevoie doar de dragostea şi sinceritatea noastră. Exemplu de asemenea dragoste vine din partea unei basarabence stabilită în Italia – Nina Gorincioi-Cadoppi. Aflând de moartea Poetului, ea ne-a telefonat şi ne-a întrebat cum ar putea face ca să instituie Bursa Grigore Vieru la Universitatea „Ion Creangă” din Chişinău.
